|
If you remember a
happening or an experience, which you think can complete the image of the city,
please send us your story with the help of the
form
-
Despre d-nul prof. Balan?
-
Din Padurea Mare se vede
foarte bine Husul
- Asadar
am "petrecut" anii razboiului in oras.
-
Doar un orasel pitoresc ca
Husi a putut crea astfel de oameni-oameni minunati
Ma numesc
gabriela stanciu si sunt din bucuresti ,dar tatal meu s-a nascut si a copilarit
pe meleagurile husilor care amintesc de scrierile lui creanga ,atat de savuroare
si pline de farmec.Sper sa pot ajunge si eu vreodata acolo.Am intrat pe aceasta
pagina de amintiri pentru ca am mare nevoie de AJUTOR.Poate cineva sa ma ajute
sa iau legatura cu un vechi prieten pe nume TOFAN MUGUREL ADRIAN,economist in
husi si implicit un talentat scriitor de nuvele.nu ne-am mai vazut de vreo 20 de
ani ,ar fi o minunata revedere.multumesc emailul meu -
gabidelsol@yahoo.com
Iata ca si eu am
trecut prin husi!de fapt am invatat in acest "oras dintre vii" la liceul
"dimitrie cantemir".cu toate ca nu m am orientat spre o meserie legata de
viticultura, am ramas fidela cu memoria, cu gandirea, cu inima, acestui oras, si
mai ales scolii!imi amintesc cu draga inima si de bune si de rele pentru ca deja
au trecut!"nu plang ca s a terminat,dar ma bucur ca s a intamplat" chiar daca nu
am invatat suficient de bine, stiu sigur ca am invatat multe lucruri
interesante, de valoare, care imi vor folosi in viata!am avut profesori care m
au marcat prin felul lor de a fi(nu dau nume ca sa nu se supere nimeni)si maisti
care m au invatat mai mult decat m au obligat sa invat!ma simt profund legata de
aceasta parte a vietii mele, si ma bucur nespus ca pot sa tin legatura cu scoala
mea, chiar si in acest mod! ah!si vinurile alea, ...cata apreciere am pentru
ele..."te salut oras gradina/cu contururi iluzorii,/ marginit de patru
dealuri/incarcate cu podgorii."
"pacat de tot ce este rar/pacat de vinul ce i amar/pacat de tot ce nu i al
meu,/dar pe toate le a lasat
diana elena focsa
Adevarul ca
citind si recitind aceste mesaje care vin din toate coltuirle lumii ti se rupe
inima si invitabil te gandesti la HUsi, orasul dintre vii.Imi lipsteste mult
chiar daca sunt plecat de numai 2 ani.Melancolia e zdrobitoare atunci can te
gandesti la orasul natal, provincial, strazile din Corni, in timpul primaverii,
pline de visinii in floare, tei frumos mirositori din parc, locuri care s-au
asezat in suflet si care uneori dor.Ma bucur ca aud asa oameni vorbind despre
orasul nostur cu atat dor.Asa cume ste el ne lipseste si imi lipseste.Odata cu
plecarea din acelas oras se opretse si copilaria ta, adolescenta ta, devii om cu
responsabilitati, departe de lume.
un oras care merita iubit
Daniel Balteanu
C e frumoasa e amintirea orasului meu natal Husi..sentimente clare si frumoase
imi perinda prin minte cand ma gandesc la locul meu de nastere..imi amintresc cu
drag de doamna dir8ginta care traia cu gandul de a ne invata lucruri noi si noi
.. copii ''ascultatori'' fiind,nu ne dadeam seama de importanta multor lucruri
care astazi ne-au decis viitorul.orasul Husi imi trezeste multe amintiri despre
colegii mei din copilarie despre iernile in care mergeam in parcul Cuza sa ne
jucam cu zapada.. frumoase erau vremurile in care orasul Husi raia in mine si eu
in el dar si azi.. nu a ramas doar o amintire ci inca face parte din sufletul
meu....
donea lorenza
M-am nascut in Husi si am ramas tot in acest oras de care ma leaga multe
amintiri. dar cele mai frumoase sunt din copilarie si mai ales din anii de
scoala.repede s-au mai dus acesti ani, parca au fost mai ieri acele clipe
minunate...acum nu mi-a ramas decat sa-mi aduc cu placere aminte de acele
vremuri cand nu duceam grija zilelor de maine, cand totul era in grija
parintilor. ce bine mai era...
elena iordan
Ce se mai poate
spune despre frumosul nostru husi ,acolo ne-am format, si am plecat pe alte
meleaguri sa devenim "oameni mari",dupa cum spunea Creanga."nu stiu altii cum
sunt,dar eu cand ma gandesc....", la husi parca ceva ceva ma cheama acolo, nu
stiu ce e! am inceput sa descopar tainele scrisului si cititului la scoala nr 1
cu ajutorul unei doamne invatatoare deosebite, Lazar Olguta, bucuria e k aceste
taine m-au fermecat si am continuat sa scriu si pt altii si sa citesc cum spunea
o colega"toate cartile din lume".insa valurile vietii ma poarta pe alte
meleaguri spre o profesie de inginer, dar buchia va ramane mereu in sufletul
meu.
D e ce sa nu vb si despre oameni care nu au plecat dintre noi si care se
dedica cu trup si suflet unui scop:sa ne invete tot ceea ce stiu atat
profesional cat si personal.multi ar spune ca atunci cand terminam scoala ii
uitam pe domnii profesori,dar nu oameni buni nu e asa,unii dinte noi nu ii uitam
niciodata:Lazar Olguta,Botez Gabriela,Anghelus Miluta,Dumitrascu Maria,Codreanu
Lina,Naidin Isabela,Baltag Adeluta,Lazar Carmen Alina.poate ii cunoasteti sau
poate nu ,poate va intalniti cu ei zilnic,dar sigur sunt unii din profesorii
care mi-au calauzit pasii,si pentru asta le multumesc.
cu drag si mult respect,o huseanca, fosta eleva a Liceului Teoretic
"Cuza-Voda".clasa SN1, Petronela
Buna ziua!! Eu am parintzii de pe langa orasul dintre vii "Husi"... mai exact
in satucul PADURENI! Acum locuiesc in Vaslui ..dar copilaria mi-am petrecuta la
bunici in satul Padureni.. sat care mereu ma face sa tremur knd ii pronuntz
numele... Acolo am descoperit ce inseamna viatza.. am deslusit tainele iubirii..
acolo am plans pt prima mea dragoste...acolo am facut primul pas... Este un sat
foarte frumos si primitor..Chiar dak acum am 19 ani (nicodata nu l-am uitat) nu
este luna in care sa nu ma duc sa-l vizitez. sa merg la bunici , la prietenii de
acolo, in teatru de vara , in parculetzul cu nume de muzeu al satului.. totul
este asa de frumos :(((( Vizitatzi satu Padureni si nu vetzi regreta nici o
secunda...Off cate am de scris despre acest sat dar timpul nu ma lasa .. sunt
eleva in cls 12 si acusik am bacul... Multa sanatate si promit ca mai revin sa
va mai povestesc... Va multumesc
Katy
Cand am plecat
din husi planurile mele erau sa nu ma mai intorc. acum astept luna de concediu
mai ceva ca o zi de salar.
iuliana santanser spania
Husi.orasul
copilariei!!
Bunica (Eti Iancu ) de care mi-e dor nespus ,m-a crescut in acest oras minunat
,parfumat de tei.
aromele copilariei.
In fiecare vara ,o mare parte a vacantei mi-o petreceam la bunica. Imi placea
sa merg desculta pe asfaltul inmuiat de soare si apoi sa fac baie in copaia de
tabla in care bunicuta mea incalzea apa la ..soare.
florile din gradina le aranja cu un talent deosebit ,nu ma lasa sa le rup ,le
miroseam doar ,ma imbatam in culori. Stateam seara pe pervazul ferestrei si
visam iar bunica mai cosea cate ceva.
Sora bunicii ,Basica si sotul ei Nene Gutman au fost ca alti bunici pentru
mine. Nene Gutman m-a invatat literele rusesti, Basica pregatea cele mai bune
mancaruri ,ei mi-au fost complicii primei dragoste .Oameni minunati
ROTMAN FERNANDA HERMINA
Cu multa nostalgie si admiratie am cercetat acest site.Husi este un oras
superb,pe care am avut sansa de a-l vizita,deoarece am o mrtusr ce locuieste
aici.De fiecare datr cind veneam aici simteam o crldurr deosebitr.In familia
unchiului Gheorghita Balan am invrtat lucruri interesante.Imi este nespus de dor
de familia mea din Husi,unde nu am mai fost de mai bine de 20 de ani
Elena thomsin ,Belgia
Sunt plecata din
Husi din 1985 si de fiecare data cand merg in vizita sunt calma,relaxata tot
drumul pana ajung in Crasna. Ei...de aici ma cuprinde euforia-nu stiu cum, dar
deodata incep sa vorbesc mult ,cu entuziasm despre copilarie, despre
adolescenta,despre tot ceea ce pe mine m-a facut fericita aici in acest micut
orasel-imi amintesc de tot ceea ce a fost minunat,de primii ani de scoala,de
prima mea iubire(platonica ce-i drept dar minunata).Insa de fiecare data parca
orasul nu ma mai vrea;ma simt straina;ma simt respinsa si nu-mi pot
explica.Inainte de a ajunge imi fac zeci de planuri ca intr-un final sa-mi dau
seama ca nu le pot realiza. Totdeauna mi-am dorit sa ma intalnesc cu fostii mei
colegi, prieteni sa depanam amintiri-dar parca dispar cu totii sau poate nu stiu
eu unde sa-i caut.Am mai sperat ca o sa-i intalnesc la 10 ani de la terminarea
liceului, apoi la 20 de ani dar nu a fost sa fie(si totusi mai sper).
Imi este dor-un dor nebun-de linistea, de romantismul ,de frumusetea Husului
si a
husenilor;mi-e dor.Traiesc cu speranta ca poate la anul .......orasul ma va
ierta si ma va primi cu bratele deschise.
tanya
TATAL MEU SAMY KOHN A AVUT IN HUSI FABRICA DE VOPSELE "BAIADERA" PE STRADA
TABACARI NO.20 SI NOI LOCUIAM CU CASA
PE STRADA STEFAN CEL MARE NO.13. ACUM DUPA ATAT DE MULTI ANI DE CAND AM PLECAT
DIN HUSI CAND NE INTALNIM IN FAMILIE NU SE POATE SA NU VORBIM DE HUSI.
KOHEN HERMAN
ce pot sa spun
despre husi... mai intai ca am 15 ani
husiul este prima minune care a lasat sa curga lumina soarelui peste ochii
mei. husiul e prima fiinta care m-a mangaiat si prima stea pe care am visat-o.
nu, nu simt nimic mai cald decat gerul de husi, in care mi-am scaldat fiinta 11
ierni, care racea atat de adanc trupul meu! dar cat de mult imi incalzeste
astazi sufletul! husiul e cel mai ametitor vin baut vreodata; husiul e un
derdelus pe care mi-am asezat frumos copilaria, dorind sa merg la vale. nu pot
sa zic ca nu am facut-o, dar pe la 12 ani a venit primavara in viata mea si
husiul si-a dezlipit faptura de pe umerii mei oprind traiectoria mea rectilinie
spre paradis. husiul este cea mai ascutita sageata infipta in inima mea de
nestiutor al vietii.
imi amintesc iernile cu troiene masive in care se scufunda fiinta mea asa cum
se scufunda astazi husiul in inima mea, cea plina de el. husiul a fost un vis
frumos pe care l-as visa de mii de ori, dar nu pot...eu sunt finit...in schimb
el? stiu ca ma viseaza mereu, si ma va visa mereu caci el nu e ruda cu timpul,
asa cum sunt eu. simt mereu in husi focul care intretine candela vietii mele,
simt ca fac parte din visul lui;
cand soarele de deasupra mea va apune,caci nu voi mai trai in husi, ca sa fiu
nemuritor asemeni lui, din inima mea se va revarsa toata dragostea pentru el. ma
intreb ce se va intamppla cu universul...va fi cu siguranta inecat; doar husiul,
o frunza care a indraznit sa traiasca mai mult, va mai pluti, cautandu-ma...dar
nu ma va mai gasi niciodata: este in mine!
dan-alexandru
acest text
este pentru mine, pentru toate rudele mele din husi, prietenii, cunoscutii, dar
mai ales pentru doamna mea invatatoare Pascal Tincuta, pentru grija cu care m-a
invatat sa scriu(caci altfel acest text nu ar fi existat) dar mai ales pentru
devotamentul fata de calitatea fiecarui elev de a fi om, calitatea pe care a
cultivat-o cu plug de aur, soare de vis si mana de sfant!
Nu am crescut chiar in Husi dar ,chiar si asa ma leaga multe... am crescut in
Lunca Banului si vreau sa spun ca toae amintirile mi-au ramas ca o amprenta in
suflet in inima ,mi-e greu, mi-e tare greu.
Am fost in multe tari la viata mea dar vreau sa spun ca nici o tara nu se
poate compara cu Romania, nici un oras cu Husi-ul si nici un satuc cu Lunca
Banului .
Sunt tocamai in SUA-MIAMI si ma hranesc cu amintirile pe care le-am trait
colindind prin HUSI. Iubesc mult satul Lunca Banului satul care a "scris"o buna
parte din istora vietii mele
Cam atit... dar as vrea sa-i multumesc lui Dumnezeu ca mi-a aratat cum este
raiul .
Toma Aurel-Gabriel
toma_aurel@yahoo.com
AURAS SUA-MIAMI
Sunt galateanca
dar am copilarit pe langa Husi,mai exact in com. Padureni unde-mi erau si sunt
bunicii.Fata de vacarmul galatean,cand ajungeam cu trenul pe la Dobrina,deja
parca intram in alta dimensiune.Si parca ma simteam alt om.E ALTCEVA acolo, nu
stiu ce! In Galati nici nu am timp sa ma gandesc la mine, in schimb ACOLO pot sa
visez, sa zbor, sa plutesc, asta e adevarul! Ii multumesc lui Dumnezeu ca a mai
lasat pe pamant locuri curate si minunate ca Husiul si nu numai! E frumos acolo,
e liniste si bine...
JECU CAMELIA
Despre ce
sa-mi amintesc mai intii?
Despre prima zi de scoala, pe atunci "Scoala Generala Nr 4", cind doamna
invatatoare Flondor mi-a pus condeiul in mina si mi-a aratat cum sa trasez
primul 'betisor'. Despre colega de banca - Liliana Butuc - cu sortuletul apretat
si alb ca neaua peste care, in mod intentionat, am rasturnat calimara cu
cerneala albastra.
Despre profesorul de sport, Dl Rogoja, (Mos Bombita cum il porecleau elevii),
care ne masura si ne cintarea in fiecare an, sa vada cit am crescut si avea
grija de noi ca de proprii lui copii?
Despre profesorii de la Liceul Cuza Voda, (promotia 1975) care ne-au indrumat
anii adolescentei si care in afara de matematici, biologie, romana, fizica.
ne-au invatat sa fim oameni cu demnitate si au crescut in noi simtamintul de
mindrie ca sintem Romani.
Despre prima prietenie si primul sarut cu o fata careia din dicretie nu o sa-i
scriu aici numele, dar pe care nu am uitat-o si nu o voi uita niciodata.
Despre prieteni dragi ca: Gabi Nedu. Titi Bahnaru, Cornel Cehan, Radu
Cherimbach, George Idriceanu, Toni Gastaldo, Tudor Tanase, Nelu Pascal, Danut
Males, Gina Dimir, Marieta Dimir, Aurelia Stoica, Veronica Rabusanu, Emilia
Negraru, Tincuta Idriceanu,.
Orice amintire despre Husi este sfinta in inima mea. Astazi, de la 20000 de Km
departare imi amintesc cu sfintenie fiecare amanunt despre anii minunati ai
copilariei si ai adolescentei petrecuti la Husi.
Este aproape imposibil sa enumar fiecare eveniment, fiecare loc si fiecare
persoana care au insemnat ceva in viata mea. De aceea pun totul intr-un singur
cuvint: 'HUSI'.
Am vizitat multe tari si locuri minunate in lume. Dar nimic nu se leaga de
suflet meu cu atita dragoste, putere si nemurire asa cum s-a legat "orasul
nostru dintre vii" - HUSI.
Cu dragoste si mindrie,
Cristi Giurgiuc - Melbourne, Australia
ageorge@optusnet.com.au
Parintii
mei sunt nascuti si crescuti in jurul husiului...
Parintii mei sunt nascuti si crescuti in jurul husiului....la padureni.Pand eram
mica...ma fascinau povestile lor din copilarie,asa ca am decis sa ma adaptez si
eu acelor locuri magnifice.De mica(..nu ca acum as fi mai mare..am 15 ani),m-am
tinut de parinti sa ma duca la bunici,lucru care l-au si facut.Tot mergand an de
an acolo,am inceput sa ma obisnuiesc cu padurile...ce mai...cu viata de
acolo,incat acum,cand ajung in husi...parca as ajunge in alta tara...dar una
foarte primitiva,pe care iti face placere sa o vizitezi.Acum...ca nu mai sunt
chiar un copilas,...la mine acasa...(eu stau in galati)nu pot sa fac aceleasi
nazbatii pe care le fac la "tara",asa ca de fiecare data cand merg la bunici...e
ca si cum as avea iar 7 ani.Acum,parintii mei vor sa ma aiba langa ei...sa nu
mai merg la bunici...dar eu nu pot sa stau doar in galati,deoarece ma simt mai
bine la husi...asa ca trebuie sa ma rog de ei foarte mult...dar...cand ajung la
husi,dupa obositorul drum,simt ca nu traiesc degeaba...ca am vazut un loc
minunat...in care oricine s-ar simti extraordinar.Acum,abia astept sa revad
husiul,desi abia am venit acasa dupa 3 saptamani petrecute
acolo.Deci,husi...asteapta-ma,ca voi veni foarte curand sa te vad!!!
anonim
Doar un orasel pitoresc ca Husi a putut
crea astfel de oameni-oameni minunati
M-am nascut la Bucuresti, la Husi cred ca am fost cam de vreo trei ori, ultima
oara la varsta de 12 ani. Plecam in vacanta mare la verisoara mamei mele, Ica
Faibis (Vecsler).
De oras imi amintesc foarte vag, memorez doar caracteristicele de
provincie,care atunci m-au impresionat si m-au amuzat, iar acum le duc dorul. Ma
refer la transportul facut cu trasura ,de la gara pana la locuinta rudelor(cand
am sosit pentru prima oara la Husi) , la surpriza pe care am avut-o dupa catva
ani ca se infiintate primul autobuz.(cam prin anii 60) si la faptul ca nu exista
canalizare in orasel.
O vila asa frumoasa cum avusesera verii nostri era lipsita de cismea (se
mergea cu galeata pana in centru ca sa aduci apa de baut) Fantina din curte ,
care la ei se numea "put" distribuia apa pentru treburile casnice. Mi-aduc
aminte de camara care servea ca frigider, ce placut era sa intrii acolo vara, de
curtea si gradina cu pomi fructiferi, si de catelusul lor. Zilele de vacanta
decurgeau zi de zi la fel. Dimineata ajutand putin la treburile casei, la pranz
se lua masa cu toata familia, apoi urma odihna de dupa masa, si pe la ora 16.00
, eu cu Titi (fata varei mamei) ne pregateam sa iesim la plimbare. Ne gateam
pentru a ne intalni cu prietene ca sa colindam prin oras. Mi-aduc aminte de una
din fetite ca era tare cochieta, nu mergea fara bratari si poseta.(asta la
virsta de 12 ani).
Pentru mine acest program stabil era ceva deosebit. Nu tin minte ce discutam,
dar stiu ca ma intorceam la Bucuresti cu un nou vocabular de cuvinte
moldovanesti si faceam haz cu mama de accentul diferit , cum ar fi "ci vrai?"
Mama mea, Rabinovici Saly, si-a petrecut copilaria si anii tineretii la Husi.
In afara de rude a avut si un mare grup de prieteni ,care pe parcurs se mutasera
la Bucuresti, si cu toate acestea ramasese in legaturi destul de stranse cu ei.
Ne vorbea mult de trecut, iar noi, cele doua fete ale ei, Rodica si Anca ne
placea s-o ascultam. Din povestirile ei, am cunoscut profund persoanele cu care
a copilarit si m-am legat si eu sentimental de ele. De fapt cred ca am avut
ocazia de a face cunostiinta cu aproape toti prietenii mamei. Mama mea era o
fiinta comunicativa si le purta un sincer devotament de prietenie. Mai ales nu
putea sa uite pe cei care au favorit-o si nu stia cum sa se revanseze fata de
ei. Doresc sa mentionez numele acestor oameni dragi cu care a petrecut timpuri
bune si rele, care au sprijinito sufleteste si moral.
Nu - mi inchipui cum ar fi putut trait fara ei.
In primul rand familia ei: unchiul Izu si tanti Bety Vecsler, impreuna cu
copiii lor, Ica si Bercu, care s-au purtat exceptinal cu mama mea si sora ei
Anuta (Nuti) ( dupa moartea tragica a mamie lor ,Rachela Rabinovici ) Ramanand
orfane la varstele de 17 si 19 ani au fost luate in familie tratate cu dragoste
si considerate ca si ficele lor. Pe tanti Beti o cunosc doar din cele auzite de
la mama.Avusese o admiratie speciala pentru dansa, caci era o fire tare
energica, vesela, interprizatoare si mai ales o buna prietena. Pe unchiu
(negustor de pantofi) il indragea, caci era un om sincer bun si linistit, si
avea grija s-o bucure cu cadouri de pantofi.De atunci si-a dezvoltat o
slabiciune speciala pentru incaltaminte.
Alta familie care a indragit-o si reciproc si dansa, a fost familia
Zambilovici.
Mama Devora era o femeie buna iubitoare de oameni care intretinea o casa
deschisa. Se mergea la tanti Devora ca te simteai bine. Era o familie saraca,
dar primitoare, intodeauna erai tratat cu ce se gasea. Copiii ei erau buni
prieteni ai mamei, in special Moise ,care era cel mai nebunatic si mamei mele ii
placea sa zburde cu el, sa se catere in pomi, sa se deie cu el in lanturi la
targ etc'. Cu el ,si apoi cu nevasta lui Edith, au ramas buni prieteni la
Bucuresti. Pentru fratele lui cel mare, Zaharia ,a purtat mult respect si
admiratie . Intodeauna cind vorbea de el il binecuvinta , nu stia cum sa se
revanseze fata de el. Dansul, fiind doctor de copii a ajutat-o foarte mult pe
mana cu consultatiile medicale, in perioada cind noi fetele ei, eram mici. La
orsice ora o primea si ii statea la dispozitie cu multa buna vointa. Dupa ani si
ani de zile a emigrat in Israel si a fost doctorul baietilor mei, pana cind s-a
pensionat. Ca si in trecut a fost si aici un doctor iubit , apreciat de pacienti
si premiat de ministerul sanatatii. Si eu si baietii mei il pomenim mereu, sa-i
fie tarana usoara.!
Cand am sosit in Israel am cunoscut-o pe sora Zahariei, Rifchele. Deasemenea o
femeie inimoasa ca si mama ei . Dansa cu barbatul ei Leon au muncit mult si au
crescut doua fete minunate: Mica si Ina. Mama o vizita si -i telefona des si
mereu vorbeau de viata de la Husi si de Huseni.
Alti buni prieteni de la Husi ,cu care mama a copilarit si pe parcurs au
continuat bunele relatii la Bucuresti ,au fost Tilda si Marcel Ghertler.
Am cunoscut deasemenea pe Dr Mira Butnaru si sora ei Otilia , pe buna ei
prietena Dorlica care au sosit si ele in Israel si cu toate ca erau indepartate
una de alta geografic,
au intretinut legatura.
Huseni pe care am avut ocazia sa-i intilnesc aici in Israel au fost Estera si
Herman Ghertler( fratele Rozicii si Marcel) , Mily Shwartz, Dora (fosta ei
colega de scoala), Jeni si Izidor, Fanel si Marcel Rabinovici(unchiul mamei,
dinspre tatal ei)
Exista ceva comun caracteristic acestior oameni , ceva ce e greu de
descris.Posez o multime de poze cu ei luate la Husi . Privindu-le imi inchipui
cum era viata de atunci (in anul 1933). Fotografiile familiare sant cam sobre,
cam restranse,figurile distantate , contrariu pozelor tinerilor.
Aici vizionezi figuri expresive, zambitoare, prietenoase. Oameni ingrijiti,
bine educati,
modesti , prietenosi si veseli . Petrceau mult impreuna, la prieteni, la
excursii si la vie.
Asa cum arata pe
(http://www.imagestation.com/album/pictures.html?id=2120365033)
asa au ramas pana la batrinete.De multe ori ma gandesc cum se poate explica
acest fenomen ca oamenii sa ramana in contat timp de 60 de ani. Au trecut timuri
grele, ani de razboi, s-au casatorit, au parasit Husul, au emigrat in Israel,si
totusi s-au regasit. Doar un orasel pitoresc ca Husi a putut creea astfel de
oameni-oameni minunati.
Rodica Mandula(numele anterior)
Rachel Shmuel (astazi), Israel
rahel16s@hotmail.co.il
O SAGA DE FAMILIE
HUSI 1915 -1937
La Raducaneni, in
anul 1907, aproximativ,
O cununie a fost proiectata definitiv.
Mirele Avram, fiu de boier, cumplit s-a indragostit
De vara lui Rachel Basgher, care l-a cucerit.
Domnul a sustinut
ca se va sinucide,
Daca pe Rachela n-o va obtine.
Era o fata frumoasa, avea doar 16 anisori,
Prea tinerica pentru a se gandii la viitor.
Nu stiu cine
acestei cununi s-ar fi impotrivit ,
Principalul e ca pana la urma s-au casatorit
Si parese c-au avut un camin fericit.
Familia a crescut
, s-au nascut doua fetite,
Anuta si Saly deliciose, dragute.
Au fost alintate, ca printese tratate,
Iar mama lor o doamna adevarata,
Le-a angajat si guvernanta.
Timpurile
acestea, mama mea, Sali nu le-a apucat,
Caci cruda soarta i le-a evitat.
A dat ghinionul ca intr-o seara tatal ei a calarit,
I s-a facut rau si pe moment a si murit.
Anuta si Saly
avusesera doar 4 si 2 ani,
Mamaia devenise vaduva la 24 de ani.
Socrul,bunicul lor imediat le-a abandonat,
Sursele lor de existenta nu l-a interesat.
Gingasa femeie
era distrusa disperata,
Inimioara i-a fost daunata, fara sanse de a fi tratata,
Mama ei, Rebeca s-a angajat sa-i dea ajutor,
S-au mutat la Husi langa tanti Bety in acelasi sector.
Toata gospodaria
a fost condusa de bunica lor,
Mamaia era protejata de efort obositor, de ceva suparator,
Fetitele au crescut necajite dar bine ingrijite,
Erau desciplinate si bine educate.
Le lipseau
dragostea de mama de care dispuneau alti copii,
Traiau intr-o atmosfera severa, lipsite complect de jucari.
Se cumpara ce era strict necesar ,
Haine noi se procurau foarte rar.
O data Anuta a indraznit sa ceara lectii de pian,
I s-a aprobat vioara , ca se procura cu mai putin bani.
Totusi au mers la scola generala si la liceu,
Intre colege uitau de tot ce le-a fost greu.
Anuta (Nuti) deja bacaloreatul a dat,
S-a inscris la facultatea din Iasi
Sanatatea mamaie s-a agravat,
Nu era in stare sa mai paseasca doi pasi.
N-a durat mult si
la Bucuresti in spital a murit,
Dupa doua saptamani, bunica Rebeca s-a prapadit.
Anuta si Saly au ramas fragede orfane,
Tocmai ,cand mai mult ca oricand,nevoiau sprijinul mamei.
Anuta la Iasi
studiile a continuat,
Mama mea, Saly, la matusa ei Bety s-a mutat.
Bety, sora mamei lor, era o fire inimoasa,
Ica si Bercu, copiii ei , i-au oferit o familie luminoasa.
Aici atmosfera
era mult mai calda, mai zgomotoasa,
Contrariu linistei strict respectata la ele acasa
Bercu era zburdalnic, de tata alintat, de mama pedepsit
Un copil cam problematic greu de stapanit
Sali, fiind o
domnisorica, avea alte preocupari,
Isi dorea liniste sufleteasca fara tensiune si suparari
Noroc ca tanti Beti era calda si impartasea cu ea tot ce avea,
Deasemenea lucru de mana, pasiunea ei , pe ea o calma,
Insa cel mai mult au contribuit la consolarea ei, prietenii ei.
Cu dansii era vorbareata, glumeata, toti o indrageau,
De durerea din suflet nu-si inchipuiau.
Sali, purtasei mamaiei toata viata respect si dor,
De cate ori o
pomenea avea lacrimi in ochisori
Dese ori isi amintea cat de mult dorea sa se apropie de ea,
S-o imbratiseze, sa-i dea o sarutare, dar nu indraznea,
Sanatatea ei subreda o impiedica?
Educatia de atunci nu-i permitea?
M-a surprins faptul ca i se adresa mamei "dumneata"
Privesc pozele, citesc randurile scrise pe dosul lor,
Deduc ca bunica era un om sensibil, cald iubitor
Mi-e greu s-o consider bunica, aceasta tinerica
Care asa a ramas pe veci in memoria tuturor.
Rodica
Despre d-nul prof. Balan? Ce sa spun? Nu sunt multe cuvinte pentru a descrie un
om cu adevarat talentat intr-ale predatului matematicii. Eu cel putin, l-am avut
profesor numai in treapta a 2-a si deci am capatat "skills-urile" analizei
matematice de la dumnealui. Imi aduc aminte ce usurinta avea cand explica despre
siruri si serii matematice. Toata lumea din clasa intelegea ce vorbea el. Era si
f. apropiat de elevi, imi aduc aminte ca nu se supara daca elevii il chemau "nea
Mimi". Eu personal l-am iubit si am simtit un gol in suflet cand a disparut
dintre noi. Puteai discuta cu el despre sport( stiut fiind faptul ca era mare
microbist)si multe alte subiecte extra
scolare si care il faceau sa fie mult mai apropiat de elevi decat alti
dascali. Pot spune ca( aici este un punct de vedere personal)omul a avut
charisma si multi colegi de-ai mei ii datoreaza intrarea la facultate lui. Nu
cred ca aveai prea multe teme la "mate" in clasa lui nea Mimi, dar ce aveai de
facut cu siguranta te ajuta la temelia
ce o cladeai si reprezenta pregatirea pentru admitere.Nici prea multe teste nu
ne dadea, aveam timp si de fotbal si de altele si promovabilitatea la
admitere la clasa mea( absolvire 1986- profil mate-fizica) a fost f. buna.
Toti colegii si prietenii mei am intrat la Iasi pe la faculati. M-ai rugat sa
vorbesc cateva cuvinte despre personalitatea acestui dascal si cred ca m-au luat
amintirile inainte. Ca sa concluzionez nu-i usor sa-l caracterizezi pe "nea
Mimi", dar cred ca toata clasa l-a iubit si stimat pe masura. Si un cuvant care
l-ar putea cu adevarat caracteriza ar fi: INTENSITATE : lucruri facute de el
intens, traite intens si predate la fel
de intens. O mare bucurie , va fi cel putin pentru mine cand voi putea citi pe
site despre "nea Mimi", laolalta cu ceilalti dascali de prestigiu care ne-au
canalizat pasii si ajutat sa devenim responsabili .
Cu respect si prietenie ,
Dan Gheorghiu
Toronto, Ontario (Canada)
danghe2000@sympatico.ca
Ma numesc Mandis Sergiu si sunt din Carpineni, Basarabia (de fapt la cca 20 km
de Husi). Din Padurea Mare se vede foarte bine Husul si cred ca si din padurea
Dobrinei se vad Carpinenii. Cunosc foarte mult despre acest oras din spusele
bunicii mele, apoi dintr-o monografie a liceului agricol, si acum si din
minunatul dvs. site. Pot considera Husii ca al doilea loc natal, traind si-n
prezent cu amintirile bunicii. Din pacate pe la Husi am trecut doar de 2 ori
ziua si de 2 ori noaptea si n-am reusit sa ma interesez mai mult despre
subiectul relatat mai jos:
Bunica mea Coscodan Nadea a locuit intre 1927-1944 la Husi. A decedat in 1990
la Carpineni, asa ca unele date le cunosc doar cu aproximatie. A fost casatorita
cu Constantin Vanatorul, iar socrul ei pare-mi-se a lucrat la postul de
jandarmi.A locuit pe str.Albita 8 (acum cred ca se numeste Calea Basarabiei). In
timpul razboiului sotul ei a plecat pe front, ea ramanand cu familia acestuia.
In septembrie 1944 se afla cu soacra ei in vie si a auzit gemand un soldat. Era
un ostas roman, pe care l-a ajutat sa-l duca la spital, lucru foarte periculos
deoarece trupele sovietice se aflau in oras. Nu i-a retinut numele, insa bunica
sustinea ca era ruda cu Eminescu, si ca el i-a promis ca o va cauta pentru a-i
multumi. Peste cateva zile bunica a plecat la spital si i-a dus un ulcior cu
chisleag pe care l-a cumparat de
la o evreica. Intorcand-se acasa, a vazut pe strada un convoi de oameni, iar
printre ei un consatean. Incercand sa-l intrebe unde pleaca, un soldat sovietic
a apucat-o de mana si a tras-o in convoi. Astfel a ajuns la punctul de
frontiera. La Vama de la Leuseni i s-a luat cerceii inelele si a flat ca sunt
trimisi in Siberia. La Leuseni a reusit insa sa fuga urcand intr-un butoi la un
om din Leuseni, cand acesta il dadea in curte. Astfel a reusit sa scape de
deportare, dar la Husi n-a mai putut reveni.
La Husi i-a ramas totul, acte, haine, iar despre sotul ei n-a mai aflat nimic.
Prin intermediul Dvstra as vrea sa aflu despre locul unde a trait, daca mai
exista cineva care sa-si aminteasca de ea E importanta oricare informatie. Eu
insusi sunt de profesie istoric, absolvind in 1996 Universitatea de Vest din
Timisoara si am scris istoria comunei Carpineni si as vrea sa-mi integrez
istoria proprie-mi familii.
Va multumesc anticipat!
Cu mult respect, S.Mandis
mandis@email.ro
"Invitatia dumneavoastra de a veni cu materiale menite sa
completeze imaginea orasului,m-a rascolit ,obligindu-ma sa "eliberez ",din
buchetul de amintiri,o multime de intimplari, care mi-au umplut copilaria,eu
fiind nascuta in 1939,locuind pina la data plecarii noastre din orasul Husi
1951(gresisem in mesajul anterior,1953) in Bucuresti.
Asadar am "petrecut" anii razboiului in oras.
Primul lucru de care imi aduc aminte,sunt bombardamentele, locuiam atunci intr-o
casa situata pe strada Bogasier,in spatele Bancii Nationale,aveam trei
ani,stateam in transee,si s-a intimplat ca o bomba sa cada peste acel transeu in
care speram sa fim ocrotiti.Acoperisul transeului,s-a prabusit peste noi,citiva
oameni au fost raniti de schijele bombei,iar eu ,tin bine minte, am inghitit
pamint.
Tata era tot timpul "concentrat",nu il vedeam zile si nopti de-a rindul,mama era
cu noi ,doua fete,singura multa vreme.
Mi-aduc aminte ca am fost obligati sa
cedam camera mai mare a locuintei,unui ofiter german,la care vedeam produse
alimentare "de lux",pentru vremurile acelea grele,cind nu existau alimente.
Cred ca am locuit acolo pina in 1946,vecini fiind cu avocatul Vitiu Gidei,sotia
sa Tamara si fiul Octavian,de virsta egala cu sora mea Gabriela.Erau oameni
admirabili,parintii erau prieteni,si in 1945 cind s-a nascut sora mea Iolanda,o
moasa,binecunoscuta orasului,pe numele de familie Marcus,a asistat-o pe mama,noi
cele doua copile(sase si trei ani si jumatate),am fost ocrotite in casa familiei
Gidei.
Tot din acea perioada imi aduc aminte ca existau printre
vecini,oameni de mare omenie,o doamna pe numele Emilia(Milica) Mocanu,ne croseta
haine,ne invita in gradina casei cu duzi,ne povestea …de toate… si stiu ca mamei
ii era tare draga,spunindu-ne ca in perioada in care evreii nu aveau voie sa
intre in piata pentru a-si cumpara alimente,decit intre anumite ore,si numai
purtind" steaua galbena",tanti Milica,cumpara devreme,si impartea cu noi
modestele merinde.
Cred ca prin 1946,ne-am mutat ,in casa bunicilor,situata
pe o strada ce se numea Lascar Catargiu.
Bunicul meu dinspre mama,se numea Buium Herscovici(zis "Buium brinzarul"),om cu
stare,proprietar de paminturi si animale,si care avea o mica fabrica de
brinzetuturi in curtea casei,unde se aflau si grajduri de animale.
Bunicul a
fost pentru mine simbolul harniciei,se scula la orele foarte mici ale noptii
spre a pleca la" tara",unde avea pamintul destinat agriculturii,se intorcea
insotit de "mos Vasile",om ce-I era extrem de devotat bunicului,ajutindu-l in
tot felul de activitati,de la tunsul sau taiatul oilor,la fabricarea
brinzeturilor.
Pe noi nepoatele sale ne chema in camerele in care se petrecea manufacturarea
brinzei,iesind de acolo intotdeauna cu cite un bulgare de cas proaspat scurs.
Bunica,femeie extrem de inteligenta , suferind de diabet,mare iubitoare de
literatura,a fost cea care mi-a pus in mina prima carte pe care am citit-o"Print
si cersetor ",scrisa de Mark Twain,si ii aud si acum vocea aceea blinda,care imi
spunea ca omul trebuie sa stie a face de toate;de are noroc si-I merge
bine,trebuie sa stie sa aprecieze munca altuia,de nu…trebuie sa stie sa se
descurce cu propriile-I forte.!
O intimplare care m-a obsedat toata viata
,acolo in casa bunicilor a fost acea drama,care s-a petrecut intr-o noapte de
iunie ,1948 care timp de 52 de ani s-a numit apoi ziua nationalizarii-a
etatizarii bunurilor particulare.O noapte care a schimbat intreg destinul vietii
familiei noastre!
Era catre orele doisprezece,(dupa razboi bintuiau orasul
tot felul de bande organizate de hoti,care devastau si ucideau oamenii,care isi
aparau cum puteau bunurile,tinind in curti,cite un ciine de paza),deodata toti
ciinii din jurul casei au inceput sa latre,sa urle.
Tatal meu nu era
acasa,la ascensiunea latratului de ciini,mama,dumnezeu sa o odihneasca in pace,a
aprins felinarul,destinat a aduce o raza de lumina,si de-odata auzim ropote de
pumni furiosi care bateau la usa intrarii in partea de casa a bunicului!Biata
mama ,inconjurata de trei fetite mici,si de doi oameni batrini,a intrebat cine
bate in usa,in miez de noapte,scuzindu-se ca nu poate deschide usile.A fost
amenintata,cu spargerea lor,daca nu deschide imediat,caci,"este vorba despre un
act revolutionar,care trebuie sa se petreaca numai in acele momente".A deschis
usile ,au navalit in casa citiva barbati vinjosi care au controlat si
INVENTARIAT,toate bunurile bietului bunic,adunate prin truda lui fara repaos,de
la cei 14 ani,cind,copil sarman,a trebuit sa munceasca singur spre a se
intretine.
Bunicul avea produsele animalelor de care se ocupa,lina ,brinzeturi,dar cei ce
faptuiau actul revolutionar,I-au taiat invelisurile plapumilor si
pernelor,cautind eventual ascunse obiecte!
Noi copilele tremuram ,lipite de
capotul mamei,nu intelegeam ce, si dece se intimpla,ceea ce imi suna si azi in
urechi,sunt urletele ciinilor,vaietele disperarii bunicului si plinsul care o
inneca pe bunica,biata mama trebuia sa ne linisteasca pe toti,implorindu-I pe
faptuitorii acelui act bestial,sa ne lase si noua ceva brinzeturi,pentru a-si
hrani familia.Rugamintile s-au lovit de duritatea de piatra a celor ce in numele
fanatismului lor ,ne-au luat mincarea de la gura.
Revolutionarii,au lasat un
document cu tot ceea ce au gasit si expropriat,din clipa aceea bunicul fiind
declarat dusman al poporului.El, care sarmanul a,muncit o viata,avea aproape 70
de ani,si se intelegea de minune cu toti cei cu care avea de-a face,fiind un om
corect.Bunicul n-a supravietuit mult acestui jaf,la scurta vreme imbolnavindu-se
grav si sfirsindu-si zilele,iar bunica si ea dupa amenintarea cu deplasare
fortata la Aiud,a mai trait o vreme,degradindu-se biologic ingrozitor ,fiind
total dependenta fizic si material de copii,care si ei imparteau apocalipsul
pauperizarii intr-o noapte!
In toamna anului 1947,am inceput prima clasa de
scoala.Scoala era la capatul strazii,imi aduc aminte ca-mi era frica sa merg
singura deoarece inainte de scoala se afla un atelier (Crisneanu),de potcovit
caii,acolo veneau multi tigani cu caii lor si stiam ca de am pe constiinta vreo
fapta nu prea la locul ei,ma vor fura,mica si slabanoaga cum eram,ma vor ascunde
intr-o desaga,si de-aici…dusa voi fi. Atunci ma aparam cum puteam si il rugam pe
tata,sa ramina in poarta casei pina ajungeam in poarta scolii,cind il eliberam
de supliciu,dumnezeu sa il odihneasca in pace.
Scoala ma atragea,copii
foarte diferiti,ca in orice clasa,prima mea invatatoare,doamna Ulea,ne dadea
teme multe,o respectam si aveam recunostinta pentru efortul ei.De la virsta
aceea,ma simteam atrasa de lumea umilitilor si obiditilor soartei,de care ma
apropiam progresiv,ajutindu-I cum puteam.Poate am fost influentata de
devotamentul cu care tata isi ingrijea bolnavii si de tot soiul de manifestari
ale recunostintei acestora.
Niciodata,nu m-am gindit ca as putea profesa o
alta meserie decit aceea de medic,structurata fiind spre a iubi oamenii cu atit
mai mult cu cit sunt mai loviti de viata.
Vazind eu in daruirea mea,un act de elementara dreptate.
Iar de-am asternut
aceste rinduri,legate de anii copilariei in orasul Husi,am facut-o asa,intr-o
explozie de emotie ,prin descoperirea site-ului,care redesteapta in fiecare
dintre cei ce-am trait,cel putin o parte a vietii in oras,sentimentul ca odata
trecuti pe acolo raminem Huseni,oriunde ne-am afla in lume.
Cu
stima,Dr.Tamara Fischbach
P.S.Stimate domnule Gaina,daca apreciati ca aceasta confesiune,completeaza
imaginea orasului de acum peste 50 de ani,m-as bucura.Va rog sa nu asociati
adresa mea electronica,materialului,starea sanatatii mele nu imi permite sa
corespondez cu oameni,chiar binevoitori.De Dumnezeu mi-o da zile,voi mai incerca
sa astern pe pagini de computer amintiri,legate de acest oras ,din care in
perioada scurta a copilariei mi-au ramas,modele de oameni,simpli si buni,modele
de personalitati,si oricum viata unui oras de provincie Moldoveneasca,care nu
ne-a dat voie sa o uitam.Va urez sarbatoarea Pastilor cu bucurii si sanatate !"
Dr. Tamara
Fischbach,Israel
|
