home     asezare     istorie     religie     cultura    oameni    muzee    turism     album foto     targul traznitilor          afaceri

Daca va aduceti aminte o intamplare, sau o experienta, care credeti ca poate completa imaginea orasului, va rugam sa ne trimiteti povestirea dumneavoastra la adresa de mail: sergiu@husi.ro (If you remember a happening or an experience, which you think can complete the image of the city, please send us your story at the e-mail address sergiu@husi.ro

- Husul este un sipet vanat si cautat de nostalgicii cautatori de comori ascunse...
- "nea Mimi"...cat de dor imi e inca de EL!!!
-
Despre d-nul prof. Balan?
-
Din Padurea Mare se vede foarte bine Husul
- Asadar am "petrecut" anii razboiului in oras.
-
Doar un orasel pitoresc ca Husi a putut crea astfel de oameni, oameni minunati...  


Parintii mei au fost ingineri agronomi in Husi. La terminarea cooperativizarii au fost repartizati acolo, la CAP Corni. In Husi familia mea avea mostenire de familie o casa, pe strada Inaltarii nr 9. Eu am petercut mult timp in Husi, scoala primara si 2 ani la Cuza Voda. Am amintiri vii inca despre dealurile si satele pe unde mai mergeam in vacante cu parintii, manati de munca lor prin sate , campuri si vii. Satenii erau primitori, casele erau curate, gospodarii bine ticluite si cu de toate cel putin in anii aceia ('60-'65). Am deprins dragoste de natura, de cai, si, in mica gara de unde priveam trenul coborand in serpentine, am ramas cu o pasiune pana in ziua de azi: locomotivele si trenurile in general. Principala pregatire a mamei era viticultura. CAP Corni a participat la concursuri nationale, unde strugurii erau dusi cu furgoneta cu multa atentie si viteza de melc, pentru a nu se "bate" bobitele, de la Husi la Bucuresti. S-au castigat multe medalii de aur in anii aceeia. Probabil s-au pierdut, dar ar fi fost bine sa isi aiba locul intr-un muzeu. Husul mai avea si pe inginerul Neamtu la IAS Husi, care a dus foarte departe exploatarea viilor. cu metode foarte inaintate pentru vremea aceea. Imi amintesc frumoasa Dobrina, tinut de basm, cu calea ferata printre salcami. Husul a dat si mari personalitati. Pictorul Stefan Dimitrescu a fost un stramos al nostru pe linie materna, a lui a fost casa in care am locuit. La Palatul culturii din Iasi se afla tabloul "Casa batraneasca" . Casa s-a daramat , am aflat, la cutremurul din '77. Ma intreb daca autoritatile au asezat macar o placuta comemorativa , desi poate ar fi trebuit sa denumeasca strada cu numele pictorului...http://en.wikipedia.org/wiki/%C8%98tefan_Dimitrescu. 29 decembrie 2013


Eram in clasa a IX, la Licul Cuza Voda, si faceam Istoria Antica cu domnul profesor Stefanescu Laurentiu (Pasarel). Colegul meu de banca, Mitica Bejenaru tocmai era la lectie si trebuia sa vorbeasca despre Fenicia antica, si se bilibia pentru ca nu stia mare lucru...Atunci 'Pasarel' il intreaba: "Hai, ca sa-ti pot da un 4, spune-mi macar cu se se ocupau Fenicienii".Eu, ca sa il ajut, ii suflu: "Cu pirateria..."Atunci, Mitica al meu, raspunde sigur pe sine: "Cu filatelia, domn profesor"!!!...Risul care a urmat este greu de descris, dar Mitica a luat 10 pentru cea mai buna gluma a anului! Cristi Giurgiuc, 20.12.2011.

Buna ziua Renata,ti-am citit articolul cu multa placere si mai ales placut surprins cand am vazut numele fratelui tau care imi aduce in memorie multe momente frumoase ale copilariei mele,anume RUTHMAN AUREL,am fost prieten cu AUREL cand eram in scoala generala nr.4,la trecerea in clasa a v a,el a parasit ROMANIA ,plecand impreuna cu familia in ISRAEL,am tinut legatura prin corespondenta inca un timp dupa care s-a intamplat ceva ,nu stiu nu am mai primit nici un semn,am ramas doar cu sania si cateva carti amintire de la el .Te rog mult RENATA ,sa imi d-ai un indiciu ori o adresa chiar si de e-mail sau un numar de telefon ,sa pot sa i-au legatura cu el ,si eu sunt plecat din ROMANIA de 10 ani ,ma aflu in Spania cu familia, respectiv sotia si copii.Sotia mea a vrut sa imi faca o surpriza si a scris in vara o poveste pe aceasta pagina si chiar la final a mentionat faptul ca daca cineva are cunostinte de numele fratelui tau sa se puna in contact cu adresa de e-mail: nufar_alb_10@yahoo.com Multumesc mult anticipat, in speranta ca imi vei raspunde voi astepta cu nerabdare , va doresc multa sanatate multa liniste. Alexandru Bucatariu 9.04.2010

Hristos a Inviat! M-am nascut in imprejurimea Bucurestiului in comuna Chitila unde bunicii mei din partea mamei aveau casa si unde mama mea l a cunoscut pe tatal meu Balan Gheorghe din Husi,comuna Epureni,un om minunat,un suflet mare si un foarte bun gospodar.Ma luat tata cu el la Husi de cateva ori, am mers cu caruta pana la Epureni, aveam vreo 10 ani si mi amintesc cu placere de casa bunicului dintre vii si de borcanele cu gem de prune, de strugurii aceia uriasi pe care-i punea bunicul in ladite si ni le trimitea cu trenul la Bucuresti si de bunatatile din targ, nuci, gutui, dovleci , struguri ,erau oameni saraci dar foarte buni la suflet si nu stiau cu ce sa te serveasca ca sa te simti bine. Fratii tatalui meu Balan Ion si Balan Mihai au ramas la Husi.Verisoarele mele, fiicele lui Balan Mihai nu mai stiu nimic de ele si tare mi as dori sa iau legatura cu ele.care au crescut la Epureni cu unchiul Mihai,tatal lor. La fel si sora tatalui meu Balan Marita tot la Epureni a ramas. O sora a tatalui meu , matusa Elisabeta s a casatorit la Iasi iar verisorii mei sunt la Iasi,am toate fotografiile dar nu am tinut legatura si mi e foarte dor de ei. Intre timp parintii mei s-au despartit si eu am ramas cu mama dar permanent am in suflet dragostea pentru tata si dealurile Husiului, locurile si curtea buniculoui Balan Ion din Epureni. Mi-as dori foarte mult sa iau legatura cu rudele mele din Epureni, sa ne intalnim , sunt 40 de ani de cand nu i-am vazut si sangele apa nu se face ,permanent mie dor de rudele mele din Epureni, de locurile natale ale tatalui meu, de casa bunicului meu Balan care locuia cu fiul lui Balan Ion si sotia lui Ileana. Daca citeste cineva si ma poate ajuta sa-mi scrie cum sa iau legatura cu rudele mele, mi-ar face o mare favoare pentru suflet si pentru a mi intalni familia din partea tatalui meu Balan Gheorghe,sa mi cunosc verisorii de la Iasi si de la Epureni pe care nu i am uitat niciodata si sunt permanent in sufletul meu pentru ca mi am iubit tatal foarte mult.Cu deosebit respect si astept sa mi scrieti aici.Va doresc multa sanatate.Mariana Balan din Bucuresti. 7 Aprile 2010


M-am nascut la husi un anul 1940 am invatat la sc.nr2 si apoi liceul de baieti din husi. Dupa liceu am urmat scoala financiara la iasi.apoi am lucrat la banca nationala dn husi din1958-1961 si apoi am cunoscut pe sotul meu Kahane Aurel si am lucrat la banca nationala la iasi pana in 1968 cind am plecat in israel. La Iasi am lucrat cu Geta Botezatu, Benu David director, Maier Simha, domnul Apostol si altii pe care nu prea ii mai retin.La husi am lucrat cu Moiesanu Laura Culita Ghercu. In anul 2006 am fost la Husi la intilnire de 50 de ani de cind am terminat liceul organizat foarte frumos de Adriana Topliceanu. Prima data am fost la Husi in anul 1988 atunci a fost foarte placuta revederea meleagurilor din copilarie. Sunt sora lui Ruthman Aurel. El traeste tot im Israel. sunt in legatura cu tamara zambilovici pe care am cautat-o de nenumarate ORI si am gasit-o din intimplare prin sora ei Gabriela. Deasemeni am gasit-o pe Dori Melicson.
multi ani cu bucurie si multa sanatate. Rene Rutman-Kahane

Eu nu prea am ce povesti am doar 12 ani ,dar pot spune din toata inima ca oras mai frumos ca Husiul nu am vazut .Eu am fost in Grecia si in Spania in concediu si daca ar trebui sa compar Husiul cu Barcelona ,as alege Husiul din cauza faptului ca este un oras linistit unde rar se aude zgomotul unui clacson de masina . Iulia Sapca

Buna ,eu sint un roman nascut in husi ,am copilarit in cartierul CORNI si am invatat la liceul CUZA -VODA din oras.Sint plecat de multi ani din tara .Am fost in vacanta in tara anul trecut si am ramas foarte impresionat de schimbarile pe care le-am vazut ,flori in tot orasul ,foarte curat, linistit,cu strazile care erau numai gauri ,acum este asfaltat, si se vede o schimbare in bine.Ne trebuie multa publicitate in strainatate, pentru turistii straini, mai multe fotografii in internet,avem o tara foarte frumoasa,avem de toate si cu ajutorul lui dumnezeu, in viitor speram sa fie mai bine, bine... VA DORESC SANATATE SI NUMAI IMPLINIRI,CU STIMA SI RESPECT , CRISTIAN GIGEL DODAN VALENCIA -ESPANIA.

M-am nascut si am copilarit in Husi, in cartierul Raiesti, am invatat la scoala gen. nr. 1, iar de-a lungul anilor mi-am faurit anumite modele de ceea ce inseamna cuvantul -om. Un astfel de model a fost invatatoarea mea, care timp de 4 ani mi-a indrumat pasi spre viata - se numea Bejan Maria. Dupa ce am terminat cls. a 4-a, dumneaei s-a mutat cu familia la Arad, venea in fiecare an in concediul la Husi si imi facea o nespusa bucurie revederea isi vizita un prieten de familie profesorul Filip de matematica care mi-a fost vecin, clasele 5-8, mi-au fost marcate de existenta profesorului de limb. romana domnul Tipordei, de profesoara de franceza-Timofte, si nu in ultimul rand de profesorul de istorie - Giosu Chirica. Ma gandesc cu nostalgie la acele vremuri... o frumoasa amintire pastrez in sufletul meu atunci cand era balci si se facea in locul asa zis -Cracul de izmana-, simteam de departe mirosul gogosilor si a mititeilor ce sfaraiau pe gratare... ca orice copil imi placea sa ma trag in lanturile lui Iuju, in barcile si caisori lui Buzdugan... nu pot sa uit iernile cand zapada cadea din abundenta si se faceau troiene si de abia te zareai dintre ele, in drumul spre scoala treceam prin fata aprozarului-la Ionitoaia, si mirosul de muraturi te imbia parca sa te opresti, toate aceste amintiri si multe altele au ramas vii in memoria mea nu stiu daca este loc din husi sau din imprejurimi sa-mi fie necunoscut, dupa scoala gen. fiecare am luat-o pe drumul lui nu am mai tinut legatura cu nimeni asa a fost sa fie am urmat o scoala profesionala ,in Oradea , dupa aceea am lucrat la Husana fabrica de incaltaminte  dar cum existenta noastra depinde numai de bani si totul se invarte in jurul cuvantului -ban- am renuntat la tot, la casa, la locurile natale, la prieteni ,la cunostinte la bucatele traditionale, la mirosul florilor de tei de pe strada garii si am plecat din tara in 2002. Acum sunt un suflet ratacit in aceasta lume si simt ca nu as putea sa ma regasesc decat in Husi, acolo unde este leaganul copilariei mele. Am sperat ca in strainatate o sa fie bine, dar nu a fost sa fie asa, nu stau caini cu colaci in coada, traiesc totusi cu speranta ca intro zi voi avea o casa in Husi unde sa pot trage. Nu am mai fost din 2005, dar sunt la curent cu tot ce se intampla in Husi citesc zi de zi stirile pe internet am vazut ca s-au schimbat multe in bine tineti-o tot asa sunt multe de spus dar am sa inchei aici urandu-va dragilor huseni multa sanatate multa putere de munca, mult vin sa va aduca intinsele podgorii din Husi si Dumnezeu sa va ocroteasca cu respect si mult dor.daca cineva ma cunoaste si ar dori sa comunicam adresa mea de e-mail este nufar_alb_10@yahoo.com Felicia Bucataru, 22 August 2009.
P.S. Stie cineva ceva de o persoana numita Ruthman Aurel ? A fost prieten cu sotul meu si as dori sa pot sa-i fac bucuria de a lua legatura cu el. Va multumesc.


In ceeace ma priveste, e adevarat ca am trait la Husi in urma cu mai bine de 50 de ani, atunci cind cinematograful din centru se chema Rodina (!!!), iar pe strada Republicii (posibil ca acum sa se cheme C. Z. Codreanu ?) erau instalate difuzoare, pentru ca populatia sa asculte noul folclor. Pe vremea aceea, la Husi inca nu se "inventase" painea alba si alte derivate de aceeasi culoare si fara valoare alimentara. Painea era neagra, de 4 Kg, si costa 4 lei. Se putea cumpara bineinteles cu cartela, si era cea mai buna paine pe care am mancat-o vreodata. Dar probabil ca nu asemenea informatii asteptati de la mine, ci ceva in legatura cu vinul... Din pacate nu beau alcool etilic... Ah, si mai era ceva care face parte,vrei-nu vrei, din istoria orasului : nu exista apa curgatoare si canalizare la Husi. Erau din loc in loc "pompe", si trebuia venit cu caldarea. Probabil ca acum tot asa este, la periferie. Piata din centru ar trebui sa figureze la loc de cinste in istoria orasului. Sarmana piata, cate a vazut ea ! Ce perioada de saracie in timpul " anilor lumina" ! Vrea sa cred ca acum vin iarasi producatorii cu branza, carne, legume, fructe, ca inainte de inventarea socialismului... Asta e tot. Mi-ar fi facut placere sa hoinaresc virtual prin Husi, dar din pacate n'am gasit decit N. Iorga, D. Cantemir si o multime de vin...
Eu nu am trait (din fericire) in perioada legionarilor (anii 30-40), dar aparitia lor este strins legata de orasul Husi. Cred ca aceasta pata indelebila nu ar trebui trecuta sub tacere, in favoarea obiectivitatii. Cautati pe internet, daca n-ati facut-o deja. O sa va fie rusine ca sunteti husan...
Daca nu e o vointa politica care sa impuna o anume "culoare" prezentarii orasului, atunci e vorba de unele atitudini mostenite de la regimul « anilor lumina", iar rezultatul este acelasi : o viziune supradimensionata a unui orasel de provincie desigur incintator, cu dealuri pline de vii, cu alte dealuri pline de mahalale (cred ca mai exista si acum) inspre un camp (la Dric) unde aterizau avioanele Crucii Rosii si unde se puteau inca gasi o multime de gloante din al doilea raxboi mondial.
In peroada mea husana, nu exista macar un singur bloc de apartamente, iar seara perechile de tineri se plimbau mana in mana intre Banca (sint sigur ca mai exista, fiindca asa o cladire nu se demoleaza) si strada Stefan cel Mare, trecind fireste prin fata cinematografului Rodina (un nume impus de rusi, fireste).
Nu exista la Husi nici un hotel, doar daca s-ar putea numi asa un fel de maghernita slinoasa de pe strada Stefan cel Mare, inspre episcopie (cred ca este asa ceva acolo si acum. In Romania, bisericile nu se demoleaza...).
Centrala telefonica se gasea pe partea cealalta a strazii Republicii, cam in fata cinematografului. Era o centrala manuala, cu telefoniste care manuiau cabluri cu fise, si care faceau legatura manual. " Alo, Codaiestiule ! Alo, raspundeti !"
Castanii din Husi ! Sper ca n-au fost taiati prea multi, ca sa faca loc unor viziuni megalomaniace de arhitectura a cine stie carui politician, din cine stie ce partid "istoric".
Ei, cam atit, restul sint imagini si senzatii fugare, care nu se pot transpune in cuvinte. Probabil ca nu voi mai vedea vreodata orasul Husi, si e mai bine asa, ca sa evit dezamagirile. Ramin deci cu imaginea de atunci, nealterata de trecerea timpului, poate nitelus idealizata, asa cum sint toate imaginile copilariei. Cum se poate reda in cuvinte mirosul de tren (clasa I, II, III) si de locomotiva cu aburi ? Cum se poate reda sentimentul de mindrie atunci cind reuseam sa ajungem la Dobrina, sa bem apa din fintina si sa revenim la Husi, fireste pe jos ? Si daca nu, cu trenul care parea ca nu mai reuseste sa se desprinda de oras, revenind de citeva ori inainte de a pleca definitiv ?
E imposibil de redat toate astea, domnule Gaina, dar sper ca o sa spicuiti de ici, de colo, ca sa prezentati publicului o imagine mai putin "ceausesca" a orasului. In ce priveste vointa politica, ea exista in permanenta in spatele oricarui comunicator public, care cauta sa prezinte atunci o imagine conforma cu presupusele caracteristici ale discursului dominant, asa cum si le imagineaza el. Ma explic : daca dvs. aveti impresia ca "nu se face" sa faceti mentiune de trecutul legionar al orasului, sau de perioada cartelelor, este fiindca percepeti in spate prezenta amenintatoare a superiorului politic. Inainte, aceasta prezenta era vizibila, tangibila si cunoscuta de toti : Partidul, Securitatea, Militia. Acum, toate acestea au disparut oarecum, raminind directiune politica a orasului. Deci, fara sa fie vorba de o vointa politica manifesta, prezenta imanenta a ierarhiei subzista.
Alfel, ati putea scrie tot adevarul, cu riscul de a face rau industriei vinului si celei turistice de la Husi...
Cred ca ar trebui sa clarific unele lucruri :
1) Eu personal nu am nici un fel de date despre miscarea legionara din Romania, care a debutat (din pacate) la Husi.
2) Cu atit mai putin, n-am avut niciodata, nici un pic de admiratie pentru acest tip de nationalism, si sper ca nu va mai reapare in Romania. Dar nu se stie niciodata. Doamne-ajuta ca Romanii sa fie vigilenti in ce priveste musulmanii din Romania ! Sa fie oare ei mai inteligenti decat francezii, englezii, belgienii, danezii, care subventioneaza constructia de moschei cu banii contribuabililor ? Din punctul acesta de vedere, as saluta nationalismul roman...
3) Ceeace reclamam, era doar mai multa obiectivitate in prezentarea istoriei orasului, si cred ca o asemenea "cinste", cea de a fi contribuit la nasterea miscarii legionare (de fapt, o oficina a nazismului german, el insusi o forma acuta de schizofrenie criminala) in Romania, nu se poate trece sub tacere.
Numele meu, l-ati ghicit, nu e Karl Marx, un individ care a facut atita rau omenirii, ci Ernest Ungureanu. Succes !  

Citind cu mare plăcere aceste amintiri ale celor care poartă în fiinţa lor fibra locului natal, se poate creiona profilul huşeanului dintotdeauna: nostalgic, armonios în mlădierea sentimentală, mândru pentru viaţa trăită aici (cu bune, cu rele), atent la detaliile care s-au lipit de amintiri, cu sufletul cald, dornic de taifas, harnic ("acolo", dus fiind, munceşte din greu)...  Trăiesc în Huşi. Le spun tuturor că oraşul s-a schimbat mult în ultima vreme. în bine, cred eu. De aceea cred că şi voi, cu inimile tulburate de dor, veţi reveni măcar pentru o vacanţă, un concediu, o vară, o viaţă...,  "acasă", în târguşorul nostru patriarhal şi primitor - Huşi. Nu se ştie, poate... Apoi, mai trebuie încă schimbate multe, chiar de către cei care cunosc lumea. Cine s-o facă? Deplină sănătate şi multe bucurii tuturor! Ilina Ramură

Husi.:( Copilarie, adolescenta, tristete, nostalgie. Este greu sa vorbesti despre acest minunat oras, dupa ce au trecut 34 de ani. Astazi m-am gandit mult la tot ce-a insemnat acest oras pentru mine si asta fac in fiecare an, in acesta zi de 16 aprilie. Aceasta este ziua de nastere a celei mai dragi colege din scoala generala, Gheorghiu Dorina se numea atunci. Pe urma stiu ca s-a casatorit cu un bun prieten comun, Costel Pascal, ca au copii impreuna si....cam atat. Nu a existat an in care, in aceasta zi, sa nu ma gndesc cu drag la Dorina si sa nu-i transmit gandurile mele bune. Tare mult mi-as dori sa o reintalnesc.
Tot in Husi am facut liceul. Liceul Agricol, diriginte d-na Colceag-Ochesanu Emilia. Desi au trecut atat de multi ani, imi aduc aminte de fiecare profesor in parte. Fiecare dintre ei a insemnat ceva pentru mine. Nici macar nu stiu daca ei mai traiesc. Au trecut asa de multi ani.....Eram un copil tare trist si necajit. Nici eu si nici ceilalti nu ne-am fi gandit vreodata ca Providenta ma va incerca, atat de mult, in prima parte a vietii mele, pentru ca mai apoi, sa imi ofere totul. Drumul meu in viata a fost tare greu dar, am reusit! Am cateva licente, sunt doctorand, am doi copii absolut exceptionali....si un dor nemarginit. Dor de coline, dor de Pudul lui Ralea, dor de Dobrina, dor de Liceul Agricol, dor de vinoteca liceului si de d-l Avram D. Tudosie, dor de doamna Ochesanu si de domnisoara Trifan care sub masca rece afisata, care iti facea pielea de gaina, ascundea un suflet extraordinar, dor de Dorina.....Dor de Husi!
LA MULTI ANI, DORINA!
Sigur nu stii cine este Doina Craciun. Dar cu siguranta stii cine este Doina Oprisanu.
Da, sunt Doina Oprisanu.
Mi-ar placea tare mult sa primesc un semn din partea oricui isi aduce aminte de mine.

Sunt mandru ca m-am nascut in Husi si tot aici imi traiesc viata alaturi de familie. Imi pare nespus de rau , ca oameni invatati au trebuit sa plece in strainatate pentru realizarea unui viitor mai bun , atat pe plan profesional cat si material. Astazi, Husi a devenit un oras care tinde spre occident, au fost reparate trotuarele si asfaltate partial. Suntem foarte dezamagiti ca au fost slutiti copacii cei batrani. Cu toate ca s-a facut mai multa lumina , ne lipsesc . Speram ca toti fiii ratacitori se vor intoarce in Husi si vor ajuta la modernizarea orasului, venind cu idei noi de prin locurile pe unde au umblat. Ionel Marin

Buna, ma numesc Ruja Zaharie si am facut armata la Husi, in UM de chimie, in anul 1984-1985.
Am amintiri frumoase legate de orasul Husi si alaturi de colegii de armata din Husi si din restul tarii. Daca cineva este interesat sa ma contacteze pentru a-mi oferi informatii despre colegii: Tinta Stefan, Petraru Ion, Arsene Dorin, Dragan Mihai si multi altii, va rog sa ma contactati pe adresa de email RF_manuXXX@yahoo.com. Un fost coleg de armata. Cu stima si respect Ruja din Arad.

Buna . Va scriu din Madrid, Spania.
Parintii mei sunt din Husi si noi, copiii, in fiecare an mergeam "la tara" la bunici. Bunicii din parte mamei, unde obisnuiam sa dormin locuiau in Dealul Cotroceni nr 20, aveau o casa foarte frumoasa, iar bunicii din partea tatalui meu locuiau in cartierul Corni nu-mi mai amintesc la ce numar. Plecam din Constanta ( unde se instalasera parintii mei cu munca) la ora 15:00 si cand ajungeam in Crasna ne punea mama un pluover pe umeri ptr. ca mereu era foarte frig si i ne dadea timp pentru a manca un sandwich pana sosea trenul care ne ducea spre orasul Husi ! Ce bucurie pe capul nostru, eram 4 frati! Dar in acelasi timp, ce nervi , pentru ca trenul nu stationa mai mult de 3-4 minute si fugem repede ca sa nu-l scapam!! De atata agitatie cadeam intr-un somn adanc, dar cand intra trenul in padurea Dobrinei, parintii se ingrijeau de a ne trezii pentru a revedea inca un o data intrarea in Husi: se vedeau liminitele intregului orasel aprinse si aroma umezelii naturaletii isi facea prezenta, era ceva de vis, cu adevarat! Nu pot uita caminata pana la casa bunicii si cintecul greierilor si mirosul reginei nopti, ce frumusete a creat Dumnezeu!!!!
I-mi amintesc cu mult dor si drag de orasul  vacantelor de vara si de unchii mei buni si de matusa Ana.... va sarut cu dor.
Cristina Frentescu Suman
crisfrentescu1@ozu.es

"nea Mimi"...cat de dor imi e inca de EL!!!
Fac parte din ultima generatie de elevi carora nea Mimi, ca diriginte, le-a dirijat pasii in liceu. Promotia 1994, clasa de mate-fizica 1. Cred ca sunt anii cei mai frumosi pe care i-am trait si, in mare parte, asta se datoreaza dirigului Mimi, cel care stia sa ne certe, stia sa ne faca sa invatam, stia sa ne apere atunci cand faceam prostii, stia sa fie alaturi de noi la chefuri(bairame), in tabere, la padure...si as putea continua la nesfarsit. A fost un om mare, un om care a luptat ca sa ne duca pana la sfarsitul liceului, un om care nu a rezistat rugamintilor noastre de a mai ramana langa noi, desi era extrem de bolnav. A fost un om de care imi amintesc si acum, dupa 14 ani, cu mult drag.
SA FII LINISTIT DOMNULE PROFESOR MIHAI BALAN ACOLO UNDE ESTI!
Alina-Cipriana Tudose

Amintiri frumoase ma leaga de acest orasel pentru care ma doare sufletul si acuma ca nu s-a investit suficient in toate domeniile.Parerea mea ste ca a cam fost si este ocolit.Prea tirziu s-a reusit a se trage gaze naturale,care sunt deo importanta vitala atit pt.populatie cit si pt.economia orasului. Am facut studiile medii la Husi, imi este dor de Husi. Sper sa ne revedem pe data de 26 oct.a.c. Sincer vorbesc ,se poate face mai mult pentru acea populatie.
Ivanovici (Manole) Elena

Marturisesc cu toata sinceritatea ca, lecturand aceste frumoase ganduri despre Husi,m-au trecut fiori de bucurie si uimire constatand cat de iubit a fost si este oraselul nostru.
Fac parte din promotia care a absolvit liceul in anul 1975 si cu multa nostalgie imi amintesc de toti profesorii si aproape toti colegii care imi aduc astazi o farama de nespusa bucurie cand ma gandesc la ei in cotidianul plin de griji ,de iluzii sii dezamagiri. M-au impresionat gandurile expuse de Cristi Giurgiuc- Salutari Cristi ! dana vanatoru(fosta Tocu)

Husul este un sipet vanat si cautat de nostalgicii cautatori de comori ascunse care vor sa reinvie prin evocari personale,un climat unic,o situatie de fapt singulara,un teatru de provincie cu pereti de mucava in care actorii (locuitorii) creioneaza pe portativul vietii personaje si caractere demne de commedia dell"arte. Cine s-a nascut si a crescut in Husi ,poate povesti cu usurinta prin prisma primilor ani de viata,cat de impresionat era de dimensiunile guliverice a tuturor lucrurilor ce aveau sa se intample cu el,cu cei ca el, cu toti cei inchisi in aceasta dimensiune in care timpul lucra impletind destinele intr-o retea de fire ,sensibil legate de universul insusi.Husul te lasa sa-l simti ,sa te saturi de el, sa-l duci pe talpile papucilor, sa ti se strecoare si sa te hraneasca pe mai tarziu, sa fie acolo pentru tine, sa-ti aduca miresme din trecut, sa te sature de nesatul amintirilor, sa te protejeze si sa-l poti tine in palme ca intr-o holograma, sa-i vorbesti si sa adormi copil fiind si-acum cand la randu-ti ai copii. Nu pot, oricat asi vrea de-o piatra-anume sa-mi aduc aminte acuma insa de toate pietrele cu care a fost pavat Husul imi aduc perfect aminte ,nu pot ca sa retin din jocurile copiilor de-acuma dar cu placere asi invata pe orisice copil din jocurile pe care le jucam in fata casei , la o intesectie mica de strazi, cu toti copii adunati de-aiurea,nu pot sa spun cu siguranta ce gust are apa cea mai buna pe care o beau acum,pot insa cu siguranta sa definesc gustul apei baute de la cismeaua din apropierea casei mele, nu pot ca sa descriu exact prietenii si cunostintele pe care le am acuma,pot insa cu certutudine si exactitate sa numesc si sa descriu prietenii din copilarie si ce este mai important nu pot defini un miros anume pe care il intalnesc mereu dar pot sa descriu pana la beatitudine mirosurile si miresmele copilariei,adolescentei si tineretii mele la Husi,un miros de mare sarbatoare, de cosite de fete tinere cu flori de lamaita,de rasete,de ciocolata,de inghetata si vata pe bat,de balci si circ,de gravitate si destindere,de povesti si realitate,de bunici si verisoare,de tata si de mama,de DRAGOSTE SI IUBIRE,de scoala, de colegi,de plecari, de reveniri, de tristeti si de SPERANTE. Am un singur regret....nu am respectat indemnele scrise atat de simplu pe o pamblica de absolvire si cu atata greutate....D-na profesoara Macovei(Ivan)..am avut onoarea sa fiu remarcata de dumneavoastra,ati avut o intuitie caracteristica dascalilor pe care i-am meritat fiind huseni, pacatul meu a fost si-l confesez....nu am onorat intuitia si totusi datorita tuturor circumstantelor din viata mea, traiesc tot atat de frumos cum am fost educata sa traiesc la Husi. Sentimentul meu imediat este sa avem o zi speciala din calendar, in care sa sarbatorim Husul si toti cei care purtam cu noi piese din puzzl-ul colorat care se cheama Husi, sa ne reunim pentru a completa imaginea de ansamblu a ceea ce a insemnat pentru noi a trai, a simti, a delecta. Cu stima pentru toti care se hranesc din aceasi sursa ca si mine....Nicoleta Rapanu....Oslo Norway....nicoleta_puscasu2004@yahoo.com

Amintirile mele cele mai placute despre orasul Husi sunt cele din copilarie, probabil si altii au astfel de sentimente. Eu m-am nascut in anul 1970 si imi aduc aminte de drumul facut pina la scoala. Locuiam in cartierul Raiesti si mama m-a inscris in clasa I la Liceul Cuza-Voda, destul de departe de casa. Am invatat in clasa domnului invatator Bejan. Era un invatator foarte bland cu noi, cei care invatam incet tainele scrisului si cititului. A urmat gimnaziul si liceul tot acolo. Profesorii mei si-au pus amprenta puternic asupra caracterului meu. Ceea ce am invatat in scoala am transmis mai departe copilului meu.
Anul acesta vom avea intalnire de promotie de 20 ani si abia astept sa-mi revad colegii si pe domnii profesori.
Vazut cu ochi de copil orasul mi se parea dragut, acum ca adult nu-l mai vad tot asa dar gandul ca ma intorc acasa ma bucura de fiecare data.
Rita Palie

Nu stiu ce-asi mai putea adauga la descrierea frumoasa si plina de nostalgii a celor care au copilarit in Husi sau pe langa orasel asa cum si eu la randul meu am colindat destul pe strazile frumoase si primavara pline de mirosul florilor de tei, am copilarit intr-un satuc de langa Husi dar liceul l-am facut in oras, amintiri nespuse si de neuitat pe care mereu le invoc ori de cate ori am ocazia de a ma revedea cu un fost coleg sau colega, mereu stau la povesti cu mama in fiecare an in care revin in tara (acum locuiesc in Belgia) si mereu ma tine informata cu ce se intampla pe acolo.
Oriunde am fi plecati, cat de bine ne este, fiecare cu familiile noastre cu copii dar pt mine personal nimic nu-mi poate inlocui locul cald si primitor, locul care mereu te face sa te reintorci la origini. Mutumiri si salutari celor de acasa si celor ramasi in Husi, sa pastrati mereula fel de frumos targusul nostru.
Brulmans Tamara

Ma numesc gabriela stanciu si sunt din bucuresti, dar tatal meu s-a nascut si a copilarit pe meleagurile husilor care amintesc de scrierile lui creanga, atat de savuroare si pline de farmec. Sper sa pot ajunge si eu vreodata acolo. Am intrat pe aceasta pagina de amintiri pentru ca am mare nevoie de AJUTOR. Poate cineva sa ma ajute sa iau legatura cu un vechi prieten pe nume TOFAN MUGUREL ADRIAN, economist in husi si implicit un talentat scriitor de nuvele. Nu ne-am mai vazut de vreo 20 de ani, ar fi o minunata revedere.multumesc emailul meu - gabidelsol@yahoo.com

Iata ca si eu am trecut prin husi!de fapt am invatat in acest "oras dintre vii" la liceul "dimitrie cantemir".cu toate ca nu m am orientat spre o meserie legata de viticultura, am ramas fidela cu memoria, cu gandirea, cu inima, acestui oras, si mai ales scolii!imi amintesc cu draga inima si de bune si de rele pentru ca deja au trecut!"nu plang ca s a terminat,dar ma bucur ca s a intamplat" chiar daca nu am invatat suficient de bine, stiu sigur ca am invatat multe lucruri interesante, de valoare, care imi vor folosi in viata!am avut profesori care m au marcat prin felul lor de a fi(nu dau nume ca sa nu se supere nimeni)si maisti care m au invatat mai mult decat m au obligat sa invat!ma simt profund legata de aceasta parte a vietii mele, si ma bucur nespus ca pot sa tin legatura cu scoala mea, chiar si in acest mod! ah!si vinurile alea, ...cata apreciere am pentru ele..."te salut oras gradina/cu contururi iluzorii,/ marginit de patru dealuri/incarcate cu podgorii."
"pacat de tot ce este rar/pacat de vinul ce i amar/pacat de tot ce nu i al meu,/dar pe toate le a lasat
diana elena focsa

Adevarul ca citind si recitind aceste mesaje care vin din toate coltuirle lumii ti se rupe inima si invitabil te gandesti la HUsi, orasul dintre vii.Imi lipsteste mult chiar daca sunt plecat de numai 2 ani.Melancolia e zdrobitoare atunci can te gandesti la orasul natal, provincial, strazile din Corni, in timpul primaverii, pline de visinii in floare, tei frumos mirositori din parc, locuri care s-au asezat in suflet si care uneori dor.Ma bucur ca aud asa oameni vorbind despre orasul nostur cu atat dor.Asa cume ste el ne lipseste si imi lipseste.Odata cu plecarea din acelas oras se opretse si copilaria ta, adolescenta ta, devii om cu responsabilitati, departe de lume.
un oras care merita iubit
Daniel Balteanu

C e frumoasa e amintirea orasului meu natal Husi..sentimente clare si frumoase imi perinda prin minte cand ma gandesc la locul meu de nastere..imi amintresc cu drag de doamna dir8ginta care traia cu gandul de a ne invata lucruri noi si noi .. copii ''ascultatori'' fiind,nu ne dadeam seama de importanta multor lucruri care astazi ne-au decis viitorul.orasul Husi imi trezeste multe amintiri despre colegii mei din copilarie despre iernile in care mergeam in parcul Cuza sa ne jucam cu zapada.. frumoase erau vremurile in care orasul Husi raia in mine si eu in el dar si azi.. nu a ramas doar o amintire ci inca face parte din sufletul meu....
donea lorenza

M-am nascut in Husi si am ramas tot in acest oras de care ma leaga multe amintiri. dar cele mai frumoase sunt din copilarie si mai ales din anii de scoala.repede s-au mai dus acesti ani, parca au fost mai ieri acele clipe minunate...acum nu mi-a ramas decat sa-mi aduc cu placere aminte de acele vremuri cand nu duceam grija zilelor de maine, cand totul era in grija parintilor. ce bine mai era...
elena iordan

Ce se mai poate spune despre frumosul nostru husi ,acolo ne-am format, si am plecat pe alte meleaguri sa devenim "oameni mari",dupa cum spunea Creanga."nu stiu altii cum sunt,dar eu cand ma gandesc....", la husi parca ceva ceva ma cheama acolo, nu stiu ce e! am inceput sa descopar tainele scrisului si cititului la scoala nr 1 cu ajutorul unei doamne invatatoare deosebite, Lazar Olguta, bucuria e k aceste taine m-au fermecat si am continuat sa scriu si pt altii si sa citesc cum spunea o colega"toate cartile din lume".insa valurile vietii ma poarta pe alte meleaguri spre o profesie de inginer, dar buchia va ramane mereu in sufletul meu.
D e ce sa nu vb si despre oameni care nu au plecat dintre noi si care se dedica cu trup si suflet unui scop:sa ne invete tot ceea ce stiu atat profesional cat si personal.multi ar spune ca atunci cand terminam scoala ii uitam pe domnii profesori,dar nu oameni buni nu e asa,unii dinte noi nu ii uitam niciodata:Lazar Olguta,Botez Gabriela,Anghelus Miluta,Dumitrascu Maria,Codreanu Lina,Naidin Isabela,Baltag Adeluta,Lazar Carmen Alina.poate ii cunoasteti sau poate nu ,poate va intalniti cu ei zilnic,dar sigur sunt unii din profesorii care mi-au calauzit pasii,si pentru asta le multumesc.
cu drag si mult respect,o huseanca, fosta eleva a Liceului Teoretic "Cuza-Voda".clasa SN1, Petronela

Buna ziua!! Eu am parintzii de pe langa orasul dintre vii "Husi"... mai exact in satucul PADURENI! Acum locuiesc in Vaslui ..dar copilaria mi-am petrecuta la bunici in satul Padureni.. sat care mereu ma face sa tremur knd ii pronuntz numele... Acolo am descoperit ce inseamna viatza.. am deslusit tainele iubirii.. acolo am plans pt prima mea dragoste...acolo am facut primul pas... Este un sat foarte frumos si primitor..Chiar dak acum am 19 ani (nicodata nu l-am uitat) nu este luna in care sa nu ma duc sa-l vizitez. sa merg la bunici , la prietenii de acolo, in teatru de vara , in parculetzul cu nume de muzeu al satului.. totul este asa de frumos :(((( Vizitatzi satu Padureni si nu vetzi regreta nici o secunda...Off cate am de scris despre acest sat dar timpul nu ma lasa .. sunt eleva in cls 12 si acusik am bacul... Multa sanatate si promit ca mai revin sa va mai povestesc... Va multumesc
Katy

Cand am plecat din husi planurile mele erau sa nu ma mai intorc. acum astept luna de concediu mai ceva ca o zi de salar.
iuliana santanser spania

Husi.orasul copilariei!!
Bunica (Eti Iancu ) de care mi-e dor nespus ,m-a crescut in acest oras minunat ,parfumat de tei.
aromele copilariei.
In fiecare vara ,o mare parte a vacantei mi-o petreceam la bunica. Imi placea sa merg desculta pe asfaltul inmuiat de soare si apoi sa fac baie in copaia de tabla in care bunicuta mea incalzea apa la ..soare.
florile din gradina le aranja cu un talent deosebit ,nu ma lasa sa le rup ,le miroseam doar ,ma imbatam in culori. Stateam seara pe pervazul ferestrei si visam iar bunica mai cosea cate ceva.
Sora bunicii ,Basica si sotul ei Nene Gutman au fost ca alti bunici pentru mine. Nene Gutman m-a invatat literele rusesti, Basica pregatea cele mai bune mancaruri ,ei mi-au fost complicii primei dragoste .Oameni minunati
ROTMAN FERNANDA HERMINA

Cu multa nostalgie si admiratie am cercetat acest site.Husi este un oras superb,pe care am avut sansa de a-l vizita,deoarece am o matusa ce locuieste aici.De fiecare datr cind veneam aici simteam o crldura deosebita.In familia unchiului Gheorghita Balan am invatat lucruri interesante.Imi este nespus de dor de familia mea din Husi,unde nu am mai fost de mai bine de 20 de ani
Elena thomsin ,Belgia

Sunt plecata din Husi din 1985 si de fiecare data cand merg in vizita sunt calma,relaxata tot drumul pana ajung in Crasna. Ei...de aici ma cuprinde euforia-nu stiu cum, dar deodata incep sa vorbesc mult ,cu entuziasm despre copilarie, despre adolescenta,despre tot ceea ce pe mine m-a facut fericita aici in acest micut orasel-imi amintesc de tot ceea ce a fost minunat,de primii ani de scoala,de prima mea iubire(platonica ce-i drept dar minunata).Insa de fiecare data parca orasul nu ma mai vrea;ma simt straina;ma simt respinsa si nu-mi pot explica.Inainte de a ajunge imi fac zeci de planuri ca intr-un final sa-mi dau seama ca nu le pot realiza. Totdeauna mi-am dorit sa ma intalnesc cu fostii mei colegi, prieteni sa depanam amintiri-dar parca dispar cu totii sau poate nu stiu eu unde sa-i caut.Am mai sperat ca o sa-i intalnesc la 10 ani de la terminarea liceului, apoi la 20 de ani dar nu a fost sa fie(si totusi mai sper).
Imi este dor-un dor nebun-de linistea, de romantismul ,de frumusetea Husului si a
husenilor;mi-e dor.Traiesc cu speranta ca poate la anul .......orasul ma va ierta si ma va primi cu bratele deschise.
tanya

TATAL MEU SAMY KOHN A AVUT IN HUSI FABRICA DE VOPSELE "BAIADERA" PE STRADA TABACARI NO.20 SI NOI LOCUIAM CU CASA
PE STRADA STEFAN CEL MARE NO.13. ACUM DUPA ATAT DE MULTI ANI DE CAND AM PLECAT DIN HUSI CAND NE INTALNIM IN FAMILIE NU SE POATE SA NU VORBIM DE HUSI.
KOHEN HERMAN

ce pot sa spun despre husi... mai intai ca am 15 ani
husiul este prima minune care a lasat sa curga lumina soarelui peste ochii mei. husiul e prima fiinta care m-a mangaiat si prima stea pe care am visat-o. nu, nu simt nimic mai cald decat gerul de husi, in care mi-am scaldat fiinta 11 ierni, care racea atat de adanc trupul meu! dar cat de mult imi incalzeste astazi sufletul! husiul e cel mai ametitor vin baut vreodata; husiul e un derdelus pe care mi-am asezat frumos copilaria, dorind sa merg la vale. nu pot sa zic ca nu am facut-o, dar pe la 12 ani a venit primavara in viata mea si husiul si-a dezlipit faptura de pe umerii mei oprind traiectoria mea rectilinie spre paradis. husiul este cea mai ascutita sageata infipta in inima mea de nestiutor al vietii.
imi amintesc iernile cu troiene masive in care se scufunda fiinta mea asa cum se scufunda astazi husiul in inima mea, cea plina de el. husiul a fost un vis frumos pe care l-as visa de mii de ori, dar nu pot...eu sunt finit...in schimb el? stiu ca ma viseaza mereu, si ma va visa mereu caci el nu e ruda cu timpul, asa cum sunt eu. simt mereu in husi focul care intretine candela vietii mele, simt ca fac parte din visul lui;
cand soarele de deasupra mea va apune,caci nu voi mai trai in husi, ca sa fiu nemuritor asemeni lui, din inima mea se va revarsa toata dragostea pentru el. ma intreb ce se va intamppla cu universul...va fi cu siguranta inecat; doar husiul, o frunza care a indraznit sa traiasca mai mult, va mai pluti, cautandu-ma...dar nu ma va mai gasi niciodata: este in mine!
dan-alexandru

acest text este pentru mine, pentru toate rudele mele din husi, prietenii, cunoscutii, dar mai ales pentru doamna mea invatatoare Pascal Tincuta, pentru grija cu care m-a invatat sa scriu(caci altfel acest text nu ar fi existat) dar mai ales pentru devotamentul fata de calitatea fiecarui elev de a fi om, calitatea pe care a cultivat-o cu plug de aur, soare de vis si mana de sfant!

Nu am crescut chiar in Husi dar ,chiar si asa ma leaga multe... am crescut in Lunca Banului si vreau sa spun ca toate amintirile mi-au ramas ca o amprenta in suflet in inima ,mi-e greu, mi-e tare greu.
Am fost in multe tari la viata mea dar vreau sa spun ca nici o tara nu se poate compara cu Romania, nici un oras cu Husi-ul si nici un satuc cu Lunca Banului .
Sunt tocamai in SUA-MIAMI si ma hranesc cu amintirile pe care le-am trait colindind prin HUSI. Iubesc mult satul Lunca Banului satul care a "scris"o buna parte din istora vietii mele
Cam atit... dar as vrea sa-i multumesc lui Dumnezeu ca mi-a aratat cum este raiul .
Toma  Aurel-Gabriel
toma_aurel@yahoo.com
AURAS  SUA-MIAMI

Sunt galateanca dar am copilarit pe langa Husi,mai exact in com. Padureni unde-mi erau si sunt bunicii.Fata de vacarmul galatean,cand ajungeam cu trenul pe la Dobrina,deja parca intram in alta dimensiune.Si parca ma simteam alt om.E ALTCEVA acolo, nu stiu ce! In Galati nici nu am timp sa ma gandesc la mine, in schimb ACOLO pot sa visez, sa zbor, sa plutesc, asta e adevarul! Ii multumesc lui Dumnezeu ca a mai lasat pe pamant locuri curate si minunate ca Husiul si nu numai! E frumos acolo, e liniste si bine...
JECU CAMELIA

Despre ce sa-mi amintesc mai intii?
Despre prima zi de scoala, pe atunci "Scoala Generala Nr 4", cind doamna invatatoare Flondor mi-a pus condeiul in mina si mi-a aratat cum sa trasez primul 'betisor'. Despre colega de banca - Liliana Butuc - cu sortuletul apretat si alb ca neaua peste care, in mod intentionat, am rasturnat calimara cu cerneala albastra.
Despre profesorul de sport, Dl Rogoja, (Mos Bombita cum il porecleau elevii), care ne masura si ne cintarea in fiecare an, sa vada cit am crescut si avea grija de noi ca de proprii lui copii?
Despre profesorii de la Liceul Cuza Voda, (promotia 1975) care ne-au indrumat anii adolescentei si care in afara de matematici, biologie, romana, fizica. ne-au invatat sa fim oameni cu demnitate si au crescut in noi simtamintul de mindrie ca sintem Romani.
Despre prima prietenie si primul sarut cu o fata careia din dicretie nu o sa-i scriu aici numele, dar pe care nu am uitat-o si nu o voi uita niciodata.
Despre prieteni dragi ca: Gabi Nedu. Titi Bahnaru, Cornel Cehan, Radu Cherimbach, George Idriceanu, Toni Gastaldo, Tudor Tanase, Nelu Pascal, Danut Males, Gina Dimir, Marieta Dimir, Aurelia Stoica, Veronica Rabusanu, Emilia Negraru, Tincuta Idriceanu,.
Orice amintire despre Husi este sfinta in inima mea. Astazi, de la 20000 de Km departare imi amintesc cu sfintenie fiecare amanunt despre anii minunati ai copilariei si ai adolescentei petrecuti la Husi.
Este aproape imposibil sa enumar fiecare eveniment, fiecare loc si fiecare persoana care au insemnat ceva in viata mea. De aceea pun totul intr-un singur cuvint: 'HUSI'.
Am vizitat multe tari si locuri minunate in lume. Dar nimic nu se leaga de suflet meu cu atita dragoste, putere si nemurire asa cum s-a legat "orasul nostru dintre vii" - HUSI.
Cu dragoste si mindrie,
Cristi Giurgiuc - Melbourne, Australia
ageorge@optusnet.com.au

Parintii mei sunt nascuti si crescuti in jurul husiului...
Parintii mei sunt nascuti si crescuti in jurul husiului....la padureni.Pand eram mica...ma fascinau povestile lor din copilarie,asa ca am decis sa ma adaptez si eu acelor locuri magnifice.De mica(..nu ca acum as fi mai mare..am 15 ani),m-am tinut de parinti sa ma duca la bunici,lucru care l-au si facut.Tot mergand an de an acolo,am inceput sa ma obisnuiesc cu padurile...ce mai...cu viata de acolo,incat acum,cand ajung in husi...parca as ajunge in alta tara...dar una foarte primitiva,pe care iti face placere sa o vizitezi.Acum...ca nu mai sunt chiar un copilas,...la mine acasa...(eu stau in galati)nu pot sa fac aceleasi nazbatii pe care le fac la "tara",asa ca de fiecare data cand merg la bunici...e ca si cum as avea iar 7 ani.Acum,parintii mei vor sa ma aiba langa ei...sa nu mai merg la bunici...dar eu nu pot sa stau doar in galati,deoarece ma simt mai bine la husi...asa ca trebuie sa ma rog de ei foarte mult...dar...cand ajung la husi,dupa obositorul drum,simt ca nu traiesc degeaba...ca am vazut un loc minunat...in care oricine s-ar simti extraordinar.Acum,abia astept sa revad husiul,desi abia am venit acasa dupa 3 saptamani petrecute acolo.Deci,husi...asteapta-ma,ca voi veni foarte curand sa te vad!!!
anonim


Doar un orasel pitoresc ca Husi a putut crea astfel de oameni-oameni minunati

M-am nascut la Bucuresti, la Husi cred ca am fost cam de vreo trei ori, ultima oara la varsta de 12 ani. Plecam in vacanta mare la verisoara mamei mele, Ica Faibis (Vecsler).
De oras imi amintesc foarte vag, memorez doar caracteristicele de provincie,care atunci m-au impresionat si m-au amuzat, iar acum le duc dorul. Ma refer la transportul facut cu trasura ,de la gara pana la locuinta rudelor(cand am sosit pentru prima oara la Husi) , la surpriza pe care am avut-o dupa catva ani ca se infiintate primul autobuz.(cam prin anii 60) si la faptul ca nu exista canalizare in orasel.
O vila asa frumoasa cum avusesera verii nostri era lipsita de cismea (se mergea cu galeata pana in centru ca sa aduci apa de baut) Fantina din curte , care la ei se numea "put" distribuia apa pentru treburile casnice. Mi-aduc aminte de camara care servea ca frigider, ce placut era sa intrii acolo vara, de curtea si gradina cu pomi fructiferi, si de catelusul lor. Zilele de vacanta decurgeau zi de zi la fel. Dimineata ajutand putin la treburile casei, la pranz se lua masa cu toata familia, apoi urma odihna de dupa masa, si pe la ora 16.00 , eu cu Titi (fata varei mamei) ne pregateam sa iesim la plimbare. Ne gateam pentru a ne intalni cu prietene ca sa colindam prin oras. Mi-aduc aminte de una din fetite ca era tare cochieta, nu mergea fara bratari si poseta.(asta la virsta de 12 ani).
Pentru mine acest program stabil era ceva deosebit. Nu tin minte ce discutam, dar stiu ca ma intorceam la Bucuresti cu un nou vocabular de cuvinte moldovanesti si faceam haz cu mama de accentul diferit , cum ar fi "ci vrai?"
Mama mea, Rabinovici Saly, si-a petrecut copilaria si anii tineretii la Husi. In afara de rude a avut si un mare grup de prieteni ,care pe parcurs se mutasera la Bucuresti, si cu toate acestea ramasese in legaturi destul de stranse cu ei. Ne vorbea mult de trecut, iar noi, cele doua fete ale ei, Rodica si Anca ne placea s-o ascultam. Din povestirile ei, am cunoscut profund persoanele cu care a copilarit si m-am legat si eu sentimental de ele. De fapt cred ca am avut ocazia de a face cunostiinta cu aproape toti prietenii mamei. Mama mea era o fiinta comunicativa si le purta un sincer devotament de prietenie. Mai ales nu putea sa uite pe cei care au favorit-o si nu stia cum sa se revanseze fata de ei. Doresc sa mentionez numele acestor oameni dragi cu care a petrecut timpuri bune si rele, care au sprijinito sufleteste si moral.
Nu - mi inchipui cum ar fi putut trait fara ei.
In primul rand familia ei: unchiul Izu si tanti Bety Vecsler, impreuna cu copiii lor, Ica si Bercu, care s-au purtat exceptinal cu mama mea si sora ei Anuta (Nuti) ( dupa moartea tragica a mamie lor ,Rachela Rabinovici ) Ramanand orfane la varstele de 17 si 19 ani au fost luate in familie tratate cu dragoste si considerate ca si ficele lor. Pe tanti Beti o cunosc doar din cele auzite de la mama.Avusese o admiratie speciala pentru dansa, caci era o fire tare energica, vesela, interprizatoare si mai ales o buna prietena. Pe unchiu (negustor de pantofi) il indragea, caci era un om sincer bun si linistit, si avea grija s-o bucure cu cadouri de pantofi.De atunci si-a dezvoltat o slabiciune speciala pentru incaltaminte.
Alta familie care a indragit-o si reciproc si dansa, a fost familia Zambilovici.
Mama Devora era o femeie buna iubitoare de oameni care intretinea o casa deschisa. Se mergea la tanti Devora ca te simteai bine. Era o familie saraca, dar primitoare, intodeauna erai tratat cu ce se gasea. Copiii ei erau buni prieteni ai mamei, in special Moise ,care era cel mai nebunatic si mamei mele ii placea sa zburde cu el, sa se catere in pomi, sa se deie cu el in lanturi la targ etc'. Cu el ,si apoi cu nevasta lui Edith, au ramas buni prieteni la Bucuresti. Pentru fratele lui cel mare, Zaharia ,a purtat mult respect si admiratie . Intodeauna cind vorbea de el il binecuvinta , nu stia cum sa se revanseze fata de el. Dansul, fiind doctor de copii a ajutat-o foarte mult pe mana cu consultatiile medicale, in perioada cind noi fetele ei, eram mici. La orsice ora o primea si ii statea la dispozitie cu multa buna vointa. Dupa ani si ani de zile a emigrat in Israel si a fost doctorul baietilor mei, pana cind s-a pensionat. Ca si in trecut a fost si aici un doctor iubit , apreciat de pacienti si premiat de ministerul sanatatii. Si eu si baietii mei il pomenim mereu, sa-i fie tarana usoara.!
Cand am sosit in Israel am cunoscut-o pe sora Zahariei, Rifchele. Deasemenea o femeie inimoasa ca si mama ei . Dansa cu barbatul ei Leon au muncit mult si au crescut doua fete minunate: Mica si Ina. Mama o vizita si -i telefona des si mereu vorbeau de viata de la Husi si de Huseni.
Alti buni prieteni de la Husi ,cu care mama a copilarit si pe parcurs au continuat bunele relatii la Bucuresti ,au fost Tilda si Marcel Ghertler.
Am cunoscut deasemenea pe Dr Mira Butnaru si sora ei Otilia , pe buna ei prietena Dorlica care au sosit si ele in Israel si cu toate ca erau indepartate una de alta geografic,
au intretinut legatura.
Huseni pe care am avut ocazia sa-i intilnesc aici in Israel au fost Estera si Herman Ghertler( fratele Rozicii si Marcel) , Mily Shwartz, Dora (fosta ei colega de scoala), Jeni si Izidor, Fanel si Marcel Rabinovici(unchiul mamei, dinspre tatal ei)
Exista ceva comun caracteristic acestior oameni , ceva ce e greu de descris.Posez o multime de poze cu ei luate la Husi . Privindu-le imi inchipui cum era viata de atunci (in anul 1933). Fotografiile familiare sant cam sobre, cam restranse,figurile distantate , contrariu pozelor tinerilor.
Aici vizionezi figuri expresive, zambitoare, prietenoase. Oameni ingrijiti, bine educati,
modesti , prietenosi si veseli . Petrceau mult impreuna, la prieteni, la excursii si la vie.
Asa cum arata pe
(http://share.shutterfly.com/action/welcome?sid=0AZuWrNs3ct2LjI) asa au ramas pana la batrinete.De multe ori ma gandesc cum se poate explica acest fenomen ca oamenii sa ramana in contat timp de 60 de ani. Au trecut timuri grele, ani de razboi, s-au casatorit, au parasit Husul, au emigrat in Israel,si totusi s-au regasit. Doar un orasel pitoresc ca Husi a putut creea astfel de oameni, oameni minunati.
Rodica Mandula(numele anterior)
Rachel Shmuel (astazi), Israel
rahel16s@windowslive.com

O SAGA DE FAMILIE

HUSI 1915 -1937

La Raducaneni, in anul 1907, aproximativ,
O cununie a fost proiectata definitiv.
Mirele Avram, fiu de boier, cumplit s-a indragostit
De vara lui Rachel Basgher, care l-a cucerit.

Domnul a sustinut ca se va sinucide,
Daca pe Rachela n-o va obtine.
Era o fata frumoasa, avea doar 16 anisori,
Prea tinerica pentru a se gandii la viitor.

Nu stiu cine acestei cununi s-ar fi impotrivit ,
Principalul e ca pana la urma s-au casatorit
Si parese c-au avut un camin fericit.

Familia a crescut , s-au nascut doua fetite,
Anuta si Saly deliciose, dragute.
Au fost alintate, ca printese tratate,
Iar mama lor o doamna adevarata,
Le-a angajat si guvernanta.

Timpurile acestea, mama mea, Sali nu le-a apucat,
Caci cruda soarta i le-a evitat.
A dat ghinionul ca intr-o seara tatal ei a calarit,
I s-a facut rau si pe moment a si murit.

Anuta si Saly avusesera doar 4 si 2 ani,
Mamaia devenise vaduva la 24 de ani.
Socrul,bunicul lor imediat le-a abandonat,
Sursele lor de existenta nu l-a interesat.

Gingasa femeie era distrusa disperata,
Inimioara i-a fost daunata, fara sanse de a fi tratata,
Mama ei, Rebeca s-a angajat sa-i dea ajutor,
S-au mutat la Husi langa tanti Bety in acelasi sector.

Toata gospodaria a fost condusa de bunica lor,
Mamaia era protejata de efort obositor, de ceva suparator,
Fetitele au crescut necajite dar bine ingrijite,
Erau desciplinate si bine educate.

Le lipseau dragostea de mama de care dispuneau alti copii,
Traiau intr-o atmosfera severa, lipsite complect de jucari.
Se cumpara ce era strict necesar ,
Haine noi se procurau foarte rar.
O data Anuta a indraznit sa ceara lectii de pian,
I s-a aprobat vioara , ca se procura cu mai putin bani.
Totusi au mers la scola generala si la liceu,
Intre colege uitau de tot ce le-a fost greu.


Anuta (Nuti) deja bacaloreatul a dat,
S-a inscris la facultatea din Iasi
Sanatatea mamaie s-a agravat,
Nu era in stare sa mai paseasca doi pasi.

N-a durat mult si la Bucuresti in spital a murit,
Dupa doua saptamani, bunica Rebeca s-a prapadit.
Anuta si Saly au ramas fragede orfane,
Tocmai ,cand mai mult ca oricand,nevoiau sprijinul mamei.

Anuta la Iasi studiile a continuat,
Mama mea, Saly, la matusa ei Bety s-a mutat.
Bety, sora mamei lor, era o fire inimoasa,
Ica si Bercu, copiii ei , i-au oferit o familie luminoasa.

Aici atmosfera era mult mai calda, mai zgomotoasa,
Contrariu linistei strict respectata la ele acasa
Bercu era zburdalnic, de tata alintat, de mama pedepsit
Un copil cam problematic greu de stapanit

Sali, fiind o domnisorica, avea alte preocupari,
Isi dorea liniste sufleteasca fara tensiune si suparari
Noroc ca tanti Beti era calda si impartasea cu ea tot ce avea,
Deasemenea lucru de mana, pasiunea ei , pe ea o calma,
Insa cel mai mult au contribuit la consolarea ei, prietenii ei.
Cu dansii era vorbareata, glumeata, toti o indrageau,
De durerea din suflet nu-si inchipuiau.
Sali, purtasei mamaiei toata viata respect si dor,

De cate ori o pomenea avea lacrimi in ochisori
Dese ori isi amintea cat de mult dorea sa se apropie de ea,
S-o imbratiseze, sa-i dea o sarutare, dar nu indraznea,
Sanatatea ei subreda o impiedica?
Educatia de atunci nu-i permitea?
M-a surprins faptul ca i se adresa mamei "dumneata"


Privesc pozele, citesc randurile scrise pe dosul lor,
Deduc ca bunica era un om sensibil, cald iubitor
Mi-e greu s-o consider bunica, aceasta tinerica
Care asa a ramas pe veci in memoria tuturor.

Rodica

Despre d-nul prof. Balan? Ce sa spun? Nu sunt multe cuvinte pentru a descrie un om cu adevarat talentat intr-ale predatului matematicii. Eu cel putin, l-am avut profesor numai in treapta a 2-a si deci am capatat "skills-urile" analizei matematice de la dumnealui. Imi aduc aminte ce usurinta avea cand explica despre siruri si serii matematice. Toata lumea din clasa intelegea ce vorbea el. Era si f. apropiat de elevi, imi aduc aminte ca nu se supara daca elevii il chemau "nea Mimi". Eu personal l-am iubit si am simtit un gol in suflet cand a disparut dintre noi. Puteai discuta cu el despre sport( stiut fiind faptul ca era mare microbist)si multe alte subiecte extra
scolare si care il faceau sa fie mult mai apropiat de elevi decat alti dascali. Pot spune ca( aici este un punct de vedere personal)omul a avut charisma si multi colegi de-ai mei ii datoreaza intrarea la facultate lui. Nu cred ca aveai prea multe teme la "mate" in clasa lui nea Mimi, dar ce aveai de facut cu siguranta te ajuta la temelia
ce o cladeai si reprezenta pregatirea pentru admitere.Nici prea multe teste nu ne dadea, aveam timp si de fotbal si de altele si promovabilitatea la
admitere la clasa mea( absolvire 1986- profil mate-fizica) a fost f. buna. Toti colegii si prietenii mei am intrat la Iasi pe la faculati. M-ai rugat sa vorbesc cateva cuvinte despre personalitatea acestui dascal si cred ca m-au luat amintirile inainte. Ca sa concluzionez nu-i usor sa-l caracterizezi pe "nea Mimi", dar cred ca toata clasa l-a iubit si stimat pe masura. Si un cuvant care l-ar putea cu adevarat caracteriza ar fi: INTENSITATE : lucruri facute de el intens, traite intens si predate la fel
de intens. O mare bucurie , va fi cel putin pentru mine cand voi putea citi pe site despre "nea Mimi", laolalta cu ceilalti dascali de prestigiu care ne-au canalizat pasii si ajutat sa devenim responsabili .
Cu respect si prietenie ,
Dan Gheorghiu
Toronto, Ontario (Canada)
danghe2000@sympatico.ca

Ma numesc Mandis Sergiu si sunt din Carpineni, Basarabia (de fapt la cca 20 km de Husi). Din Padurea Mare se vede foarte bine Husul si cred ca si din padurea Dobrinei se vad Carpinenii. Cunosc foarte mult despre acest oras din spusele bunicii mele, apoi dintr-o monografie a liceului agricol, si acum si din minunatul dvs. site. Pot considera Husii ca al doilea loc natal, traind si-n prezent cu amintirile bunicii. Din pacate pe la Husi am trecut doar de 2 ori ziua si de 2 ori noaptea si n-am reusit sa ma interesez mai mult despre subiectul relatat mai jos:
Bunica mea Coscodan Nadea a locuit intre 1927-1944 la Husi. A decedat in 1990 la Carpineni, asa ca unele date le cunosc doar cu aproximatie. A fost casatorita cu Constantin Vanatorul, iar socrul ei pare-mi-se a lucrat la postul de jandarmi.A locuit pe str.Albita 8 (acum cred ca se numeste Calea Basarabiei). In timpul razboiului sotul ei a plecat pe front, ea ramanand cu familia acestuia. In septembrie 1944 se afla cu soacra ei in vie si a auzit gemand un soldat. Era un ostas roman, pe care l-a ajutat sa-l duca la spital, lucru foarte periculos deoarece trupele sovietice se aflau in oras. Nu i-a retinut numele, insa bunica sustinea ca era ruda cu Eminescu, si ca el i-a promis ca o va cauta pentru a-i multumi. Peste cateva zile bunica a plecat la spital si i-a dus un ulcior cu chisleag pe care l-a cumparat de
la o evreica. Intorcand-se acasa, a vazut pe strada un convoi de oameni, iar printre ei un consatean. Incercand sa-l intrebe unde pleaca, un soldat sovietic a apucat-o de mana si a tras-o in convoi. Astfel a ajuns la punctul de frontiera. La Vama de la Leuseni i s-a luat cerceii inelele si a flat ca sunt trimisi in Siberia. La Leuseni a reusit insa sa fuga urcand intr-un butoi la un om din Leuseni, cand acesta il dadea in curte. Astfel a reusit sa scape de deportare, dar la Husi n-a mai putut reveni.
La Husi i-a ramas totul, acte, haine, iar despre sotul ei n-a mai aflat nimic. Prin intermediul Dvstra as vrea sa aflu despre locul unde a trait, daca mai
exista cineva care sa-si aminteasca de ea E importanta oricare informatie. Eu insusi sunt de profesie istoric, absolvind in 1996 Universitatea de Vest din Timisoara si am scris istoria comunei Carpineni si as vrea sa-mi integrez istoria proprie-mi familii.
Va multumesc anticipat!
Cu mult respect, S.Mandis
mandis@email.ro

"Invitatia dumneavoastra de a veni cu materiale menite sa completeze imaginea orasului,m-a rascolit ,obligindu-ma sa "eliberez ",din buchetul de amintiri,o multime de intimplari, care mi-au umplut copilaria,eu fiind nascuta in 1939,locuind pina la data plecarii noastre din orasul Husi 1951(gresisem in mesajul anterior,1953) in Bucuresti.
Asadar am "petrecut" anii razboiului in oras.
Primul lucru de care imi aduc aminte,sunt bombardamentele, locuiam atunci intr-o casa situata pe strada Bogasier,in spatele Bancii Nationale,aveam trei ani,stateam in transee,si s-a intimplat ca o bomba sa cada peste acel transeu in care speram sa fim ocrotiti.Acoperisul transeului,s-a prabusit peste noi,citiva oameni au fost raniti de schijele bombei,iar eu ,tin bine minte, am inghitit pamint.
Tata era tot timpul "concentrat",nu il vedeam zile si nopti de-a rindul,mama era cu noi ,doua fete,singura multa vreme.
Mi-aduc aminte ca am fost obligati sa cedam camera mai mare a locuintei,unui ofiter german,la care vedeam produse alimentare "de lux",pentru vremurile acelea grele,cind nu existau alimente.
Cred ca am locuit acolo pina in 1946,vecini fiind cu avocatul Vitiu Gidei,sotia sa Tamara si fiul Octavian,de virsta egala cu sora mea Gabriela.Erau oameni admirabili,parintii erau prieteni,si in 1945 cind s-a nascut sora mea Iolanda,o moasa,binecunoscuta orasului,pe numele de familie Marcus,a asistat-o pe mama,noi cele doua copile(sase si trei ani si jumatate),am fost ocrotite in casa familiei Gidei.
Tot din acea perioada imi aduc aminte ca existau printre vecini,oameni de mare omenie,o doamna pe numele Emilia(Milica) Mocanu,ne croseta haine,ne invita in gradina casei cu duzi,ne povestea …de toate… si stiu ca mamei ii era tare draga,spunindu-ne ca in perioada in care evreii nu aveau voie sa intre in piata pentru a-si cumpara alimente,decit intre anumite ore,si numai purtind" steaua galbena",tanti Milica,cumpara devreme,si impartea cu noi modestele merinde.
Cred ca prin 1946,ne-am mutat ,in casa bunicilor,situata pe o strada ce se numea Lascar Catargiu.
Bunicul meu dinspre mama,se numea Buium Herscovici(zis "Buium brinzarul"),om cu stare,proprietar de paminturi si animale,si care avea o mica fabrica de brinzetuturi in curtea casei,unde se aflau si grajduri de animale.
Bunicul a fost pentru mine simbolul harniciei,se scula la orele foarte mici ale noptii spre a pleca la" tara",unde avea pamintul destinat agriculturii,se intorcea insotit de "mos Vasile",om ce-I era extrem de devotat bunicului,ajutindu-l in tot felul de activitati,de la tunsul sau taiatul oilor,la fabricarea brinzeturilor.
Pe noi nepoatele sale ne chema in camerele in care se petrecea manufacturarea brinzei,iesind de acolo intotdeauna cu cite un bulgare de cas proaspat scurs.
Bunica,femeie extrem de inteligenta , suferind de diabet,mare iubitoare de literatura,a fost cea care mi-a pus in mina prima carte pe care am citit-o"Print si cersetor ",scrisa de Mark Twain,si ii aud si acum vocea aceea blinda,care imi spunea ca omul trebuie sa stie a face de toate;de are noroc si-I merge bine,trebuie sa stie sa aprecieze munca altuia,de nu…trebuie sa stie sa se descurce cu propriile-I forte.!
O intimplare care m-a obsedat toata viata ,acolo in casa bunicilor a fost acea drama,care s-a petrecut intr-o noapte de iunie ,1948 care timp de 52 de ani s-a numit apoi ziua nationalizarii-a etatizarii bunurilor particulare.O noapte care a schimbat intreg destinul vietii familiei noastre!
Era catre orele doisprezece,(dupa razboi bintuiau orasul tot felul de bande organizate de hoti,care devastau si ucideau oamenii,care isi aparau cum puteau bunurile,tinind in curti,cite un ciine de paza),deodata toti ciinii din jurul casei au inceput sa latre,sa urle.
Tatal meu nu era acasa,la ascensiunea latratului de ciini,mama,dumnezeu sa o odihneasca in pace,a aprins felinarul,destinat a aduce o raza de lumina,si de-odata auzim ropote de pumni furiosi care bateau la usa intrarii in partea de casa a bunicului!Biata mama ,inconjurata de trei fetite mici,si de doi oameni batrini,a intrebat cine bate in usa,in miez de noapte,scuzindu-se ca nu poate deschide usile.A fost amenintata,cu spargerea lor,daca nu deschide imediat,caci,"este vorba despre un act revolutionar,care trebuie sa se petreaca numai in acele momente".A deschis usile ,au navalit in casa citiva barbati vinjosi care au controlat si INVENTARIAT,toate bunurile bietului bunic,adunate prin truda lui fara repaos,de la cei 14 ani,cind,copil sarman,a trebuit sa munceasca singur spre a se intretine.
Bunicul avea produsele animalelor de care se ocupa,lina ,brinzeturi,dar cei ce faptuiau actul revolutionar,I-au taiat invelisurile plapumilor si pernelor,cautind eventual ascunse obiecte!
Noi copilele tremuram ,lipite de capotul mamei,nu intelegeam ce, si dece se intimpla,ceea ce imi suna si azi in urechi,sunt urletele ciinilor,vaietele disperarii bunicului si plinsul care o inneca pe bunica,biata mama trebuia sa ne linisteasca pe toti,implorindu-I pe faptuitorii acelui act bestial,sa ne lase si noua ceva brinzeturi,pentru a-si hrani familia.Rugamintile s-au lovit de duritatea de piatra a celor ce in numele fanatismului lor ,ne-au luat mincarea de la gura.
Revolutionarii,au lasat un document cu tot ceea ce au gasit si expropriat,din clipa aceea bunicul fiind declarat dusman al poporului.El, care sarmanul a,muncit o viata,avea aproape 70 de ani,si se intelegea de minune cu toti cei cu care avea de-a face,fiind un om corect.Bunicul n-a supravietuit mult acestui jaf,la scurta vreme imbolnavindu-se grav si sfirsindu-si zilele,iar bunica si ea dupa amenintarea cu deplasare fortata la Aiud,a mai trait o vreme,degradindu-se biologic ingrozitor ,fiind total dependenta fizic si material de copii,care si ei imparteau apocalipsul pauperizarii intr-o noapte!
In toamna anului 1947,am inceput prima clasa de scoala.Scoala era la capatul strazii,imi aduc aminte ca-mi era frica sa merg singura deoarece inainte de scoala se afla un atelier (Crisneanu),de potcovit caii,acolo veneau multi tigani cu caii lor si stiam ca de am pe constiinta vreo fapta nu prea la locul ei,ma vor fura,mica si slabanoaga cum eram,ma vor ascunde intr-o desaga,si de-aici…dusa voi fi. Atunci ma aparam cum puteam si il rugam pe tata,sa ramina in poarta casei pina ajungeam in poarta scolii,cind il eliberam de supliciu,dumnezeu sa il odihneasca in pace.
Scoala ma atragea,copii foarte diferiti,ca in orice clasa,prima mea invatatoare,doamna Ulea,ne dadea teme multe,o respectam si aveam recunostinta pentru efortul ei.De la virsta aceea,ma simteam atrasa de lumea umilitilor si obiditilor soartei,de care ma apropiam progresiv,ajutindu-I cum puteam.Poate am fost influentata de devotamentul cu care tata isi ingrijea bolnavii si de tot soiul de manifestari ale recunostintei acestora.
Niciodata,nu m-am gindit ca as putea profesa o alta meserie decit aceea de medic,structurata fiind spre a iubi oamenii cu atit mai mult cu cit sunt mai loviti de viata.
Vazind eu in daruirea mea,un act de elementara dreptate.
Iar de-am asternut aceste rinduri,legate de anii copilariei in orasul Husi,am facut-o asa,intr-o explozie de emotie ,prin descoperirea site-ului,care redesteapta in fiecare dintre cei ce-am trait,cel putin o parte a vietii in oras,sentimentul ca odata trecuti pe acolo raminem Huseni,oriunde ne-am afla in lume.
Cu stima,Dr.Tamara Fischbach
P.S.Stimate domnule Gaina,daca apreciati ca aceasta confesiune,completeaza imaginea orasului de acum peste 50 de ani,m-as bucura.Va rog sa nu asociati adresa mea electronica,materialului,starea sanatatii mele nu imi permite sa corespondez cu oameni,chiar binevoitori.De Dumnezeu mi-o da zile,voi mai incerca sa astern pe pagini de computer amintiri,legate de acest oras ,din care in perioada scurta a copilariei mi-au ramas,modele de oameni,simpli si buni,modele de personalitati,si oricum viata unui oras de provincie Moldoveneasca,care nu ne-a dat voie sa o uitam.Va urez sarbatoarea Pastilor cu bucurii si sanatate !"
Dr. Tamara Fischbach,Israel

administratie: consiliul local  primaria  presa locala: vremeanoua   bzv  husi pe surse  adevarul  obiectiv  monitorul