home     asezare     istorie     religie     cultura     oameni     muzee     turism     album foto     targul trasnitilor     contact     afaceri

personalitati husene...

Conform Dictionarului personalitatilor husene editat in 1995 in "Istoria Husilor" sub semnaturile Linei Codrenu si a lui Theodor Codreanu, peste 300 de personalitati de talie nationala, sau chiar mondiala s-au nascut, sau au trait la Husi. Pentru a nu fi acuzati ca nedreptatim pe cineva, facem de la inceput precizarea ca lista nostra nu este decat o enumerare foarte scurta si poate fi imbunatatita in urma comunicarii cu dvs. Fiind foarte greu sa facem noi o ierarhizare clara a personalitatilor, singura ordine va fi cea alfabetica si mai ales a unor personalitati nationale mai presus de orice indoiala.

... care ne-au reprezentat de-a lungul timpului

1. ANGHELUS, Ioan Alexandru (1937-1986). Excelent profesor, poet si publicist. Nascut la Nuci, jud. Ilfov, face facultatea de romana-istorie la Bucuresti unde ii cunoaste pe N. Labis si G. Calinescu. Dupa facultate a predat la Liceul "Cuza-Voda" din Husi timp de peste trei decenii. Autor al volumelor: "Nuntile focului" (1971); "Ambrozie si nectar"(in colaborare cu A.D. Tudosie, 1978); "Jurnal de idei", "Drumul cuvantului"(1980); "Panda de seara"(1983); "Cumparatorul de bufnite" (1985); "Cai de lut" (postum, 1992). Autor a forte multe articole de critica si istorie literara publicate in Romania Literara, Ateneu, Cronica, Astra, Convorbiri Literare, Vremea Noua; redactor al revistei "Zorile" a Liceului "Cuza-Voda"; creator al unei veritabile scoli de scriitori prin cenaclul Casei de Cultura. Dupa 1989, o strada din Husi ii poarta numele precum si Cenaclul literar de la Casa de Cultura. A lasat in manuscris multe volume de critica literara si poezie.

2. ANASTASIU, Victor (1886-1972). Nascut la Husi. Medic si psihofiziolog. Doctoratul in medicina. Contributii fundamentale in medicina aeronautica si expert tehnic al Ligii natiunilor (1929). Parintele Centrului de Medicina Aeronautica Bucuresti. Lucrari mai importante: Omul zburator. Cercetari medico-aeronautice (1921); Tensiunea arteriala la aviatori (1925); Contributii la studiul tensiuni arteriale la aviatori (1927).
 

3. ALMOGEN, David (1827-1917) Nascut la Husi. Medic dedicat tuturor oamenilor din localitate. A fost directorul spitalului israelit din Husi (1880) si apoi al Spitalului orasenesc (1889). A participat la razboiul de independenta ca medic si s-a pus la dispozitia armatei romane, desi nu era recunoscut ca cetatean roman. A inventat brancardelele speciale folosite de ambulanta romana in Razboiul din 1877-1878. A fost decorat cu ordinul Steaua Romaniei in rang de cavaler si a primit cetatenia romana alaturi de alti evrei din Husi care au participat la razboi.

 

4. BALTATU, Adam(1899-?). Nascut la Husi. Pictor important in Romania. Acuarelele sale sunt considerate adevarate capodopere. Are ca maestri pe Nicolae Grigorescu, Stefan Luchian. A lucrat ca profesor la Institutul de Arte Plastice "N Grigorescu" din Bucuresti intre 1950-1966. Are ca lucrari importante: Peisaj din Husi , Poarta, Case si lumina, Case vechi din Bucuresti, Lumina de vara, Toamna prin sat, Autoportret.

 
5. BALTATU, Gheorghe(1905-1978), nascut la Husi. Doctor in viticultura. Cercetari in domenul viticulturii si vinificatiei, precum si in combaterea daunatorilor. Infiinteaza la Husi o colectie de soiuri in care studiaza rezistenta zitei de vie la filoxera. Reface vinoteca scolii viticole din Husi. Publica peste 100 de studii, articole si lucrari cu caracter vitivinicol. Elaboreaza primele carti pe cartele perforate, fiind un pioner al invatamantului programat . Printre lucrarile sale putem aminti: Vinificatia si chimia vinului (1961 in colab cu I. potec, V.D. Cotea, C. Tardea), Mana vitei de vie (1953), Ghid-disc pentru avertizarea manei .

6. CANTEMIR, Dimitrie (1673-1723) Carturar, filosof, istoric, domn al Moldovei. Nascut la Husi (dupa unii istorici la Silisteni-Urlati, langa Husi), este ales domn la moartea tatalui sau, dar neconfirmat de catre Poarta. Dupa revenirea la domnie in 1705 face o alianta cu Petru cel Mare sperand astfel sa elibereze tara de turci. In batalia de la Stanilesti turcii ies invingatori, iar Cantemir este nevoit sa se exileze in Rusia cu familia. La 11 iunie 1714 este ales membru al Academiei din Berlin. Scoate mai mlte lucrari de filosofie (Divanul-1698), logica (Mic compendiu de logica generala-1705), muzicologie (Cartea stiintei muzicei dupa felul literelor-1700 ), geogrsafi (Descrierea Moldovei-1716), politica (Cercetarea naturala a monarhiilor-1714), istorie(Viata lui Constantin Cantemir-1716; Istoria cresterii si descresterii curtii Otomane-1714-1716; Evenimentele Cantacuzinilor si Brancovenilor-1718; Hronicul vechimei a romano-moldo-valahilor-1722) si literatura (Istoria ieroglifica-1705).

7. CERNATESCU, Radu (1894-1958). Nascut la Husi. Chimist cu activitate deosebita pe plan stiintific. Membru al Academiei Romane si fondator al Institutului de chimie moleculara "Petru Poni" din Iasi. Ca merite principale i se pot atribui: sintetizarea si studierea sulfocianatilor complecsi, metoda de sinteza ai unor complecsi ai mercurului si cadmiului cu diaminele ciclice , aminele hidrosulfitilor de cobalt si nichel bivalent. A desfasurat o vasta activitate didactica. A fost ales membru corespondent al Academiei Ungare

8. CUZA, Alexandru Ioan (1820-1873). Nascut la Husi dupa istoricul Ion Lupascu, care dovedeste ca locul de nastere este la Husi pe strada I.Gh. Duca la nr. 58. N. Iorga, in fruntea Comisiei pentru monumente istorice la acel timp a luat masuri ca prin Decret regal (1940), acea casa sa fie considerata monument istoric. In Enciclopediile aparute dupa acea data dau ca loc de nastere Husul. Domn al Moldovei la 5 ianuarie 1859 si ales domn al Tarii Romanesti la 24 ianuarie, realizandu-se astfel unirea celor doua Principate. Reformele sale liberale au intrat in legenda, si a pus bazele dezvoltarii Romaniei moderne, avand drept colaborator un alt mare husean, Mihail Kogalniceanu. Printre reformele sale se numara: reforma agrara, reforma invatamantului, secularizarea averilor manastiresti, reforma armatei si a politiei etc. A fost inlaturat de la putere in urma unui complot in februarie 1866, stabilindu-se in Germania. Moare la Heidelberg la 15 mai 1873. La Husi strada centrala si liceul ii poarta numele, dar responsabilii culturii husene nu au avut grija de casa memoriala, care a fost demolata de timp si neinterventia oamenilor.

9.Dabija Nicolae (n. 15 august 1837, Huşi, judeţul Vaslui - d. 2 decembrie 1884, Paris, Franţa), general, ministru de război, ministru al Lucrărilor Publice īn trei mandate şi ministru interimar la Finanţe. A fost ministru de război īn perioada 8 ianuarie - 10 iulie 1879. Īn perioada 24 octombrie 1880 - 1 august 1884 a fost ministru al Lucrărilor Publice īn trei guverne, precum şi ministru interimar la Finanţe īntre 10-27 aprilie 1881.S-a stins din viaţă la 2 decembrie 1884, la Paris.
10. DIMITRESCU, Stefan (1886-1933). Nascut la Husi, a fost unul dintre cei mai mari pictori ai Romaniei. A fost un prieten al lui Nicolae Tonitza impreuna cu care a organizat prima sa expozitie de pictura. Dupa studii la Paris va deveni in 1928 rector la Scoala de Arte Frumoase din Iasi. In 1926 formeaza impreuna cu Tonitza, Siroto si Oscar Han "Grupul celor patru".
 

11. GIUGARU, Alexandru (1897-1987). Fiu al Husului si unul dintre cei mai mari actori romani de comedie. A jucat de nenumarate ori alaturi de Birlic pentru televiziune si in teatru. A obtinut titlul de Artist Emerit si Premiulde stat (1964) pentru activitatea sa. A facut roluri memorabile in Nabadaile Cleopatrei (1925); Legenda celor doua cruci (1925); O noapte furtunoasa (1942); O scrisoare pierduta (1953); Cererea in casatorie (1926); Directorul nostru (1955); D-ale carnavalului (1958); Doua loturi (1957); Telegrame (1959); Badaranii (1960); Tudor (1962); Mofturi 1900 (1964); Rapirea fecioarelor (1967).

12. HUSI Viorel (1911-1972) Nascut la Husi. Pictor si desenator. Debuteaza la Salonul Oficial in toamna anului 1926 la doar 15 ani. Succesul obtinut il incurajeaza sa participe la mai multe expozitii colective in 1927 si 1929. Studiaza la Paris si are ca prieteni pa Matisse, Utrillo s.a. Avand o fire retrasa si o sanatate precara, participa la mai ulte expozitii colective, dar nu-si deschide o expozitie personala decat in 1967. In 1975 a vernisat o expozitie care a produs o adevarata revelatie. Dintre lucrarile sale amintim: Peisaj din Husi, Case la Prut, Casa parasita din Husi, Ulita din Husi, Spre Dobrina, Casa parinteasca, Cules de vii la Husi, Curtea spitalului din Husi, Peisaj la marginea Husului, Case printre vii, Locomotiva din gara Husi etc.

13. JOMIR, Mihai (1833-1901) Om politic husean. Unionist si om de incredere al lui M. Kogalniceanu Comandant al garzii civice din Husi si apoi primul Primar al Husului. A fost reales de 3 ori datorita activitatii sale. Printre realizarile sale: delimitarea perimetrului orasului, a pus bazele serviciului cadastral si fiscal, a infiintat 3 scoli si seminarul, a intarit Unitatea de Pompieri, a instalat conducte de apa si cismele. O strada din Husi ii poarta numele.

 

14.KOGALNICEANU, Mihail (1817-1891) Poseda o mosie stramoseasca la Rapi (in apropiere de Husi). A mostenit de la tatal sau via si podgoria din Husi, de langa biserica catolica. Indrumator spiritual, scriitor si om politic. Studii in Franta si Germania. A inaugurat directia nationala si populara in literatura prin revista Dacia literara (1840). Ia parte la revolutia de la 1848 din Moldova. A avut un rol major in lupta pentru unirea Principatelor si a fost prim-ministru a lui Al.I. Cuza(1860), ministru de externe(1877), ministru plenipotentiar al Romaniei la Paris(1880), senator si stralucit orator. A fost deputat de Falciu.

15.LUPU, Nicolae (1876-1946). Nascut la Arsura, langa Husi. Medic si mare om politic. Liberal din 1907, devine presedintele Partidului Taranesc (1924-1926). Devenit vicepresedinte in 1926, ceeaza o disidenta, practic propriul sau partid taranesc, care s-a numit "aripa lupista". Dupa 1933 este antinazist si pacifist. Va reveni la P.N.T. in 1937, pentru ca in 1946 sa creeze Partidul Taranesc-Democrat. A fost deputat de Husi si a editat aici ziare politice.

 

16. MALAXA, Nicolae (1884-1965). Nascut la Husi la data de 10/22 decembrie. fondator al industriei nationale moderne din Romania. Studiile le-a facut la Iasi si la Universitatea Politehnica din Karlsruhe, Germania, primid diploma de inginer. Cel care a polarizat energiile si talentul poporului roman in directia relizarii unei ndustrii nationale, intemeind uzinele ce i-au purtat numele (pana in 1941). . Malaxa a initiat si implantat in Romania industriile: de aparataj pentru material rulant (1932-1943); motoare Diesel (1935); transmisii mecanice pentru automotoare, inclusiv sisteme de comanda (1936-1937); tuburi de otel fara sudura (1937 dupa procedeul Stiefel); locomotive Diesel pentru CFR (1938); aparatura optica (1938).

 

17. OBREJA, Alexandru (1908-1985) Nascut la Gugesti, langa Husi. Geograf de mare prestigiu. Cariera universitara de exceptie din 1940. Este profesor doctor docent si autor a peste 60 de lucrari. S-a ocupat de geografia populatiei, a asezarilor omenesti, a morfologiei Podisului Moldovenesc. A publicat lucrarile: Metodica predarii geografiei (1967 in colaborare cu V.Hilt si S.Veza); Istoria dezvoltarii geografiei in Romania(1972); Memoria continentelor(1975); Dictionarul geografic al judetului Iasi (1979) ; Drumuri si popasuri prin Moldova (1983), Campia Tecuciului (1967- teza sa de doctorat).

 

18. OLAREANU, Costache (Nascut in 1929 la Husi). Scriitor roman de prestigiu. A creat in special proza scurta si romane. A obtinut in 1979 Premiul Uniunii Scriitorilor. Promotor al unei directii originale in proza romaneasca cunoscut sub numele de "Grupul de la Tirgoviste", alaturi de Radu Petrescu si Mircea Simionescu. Din 1995 membru in consiliul de conducere al Uniunii Scriitorilor din Romania. Cetatean de onoare al Husului din 1999. Din operele sale putem cita : Vedere din balcon (1971), Confesiuni paralele (1978), Ucenic la clasici (1979), Fictiune si infanterie (1980), Fals manual de petrecere a calatoriei (1982), Avionul de hartie (1983), Cvintetul melancoliei (1984), Cu cartile pe iarba (1986), Dragoste cu vorbe si copaci (1987).

 

19. PENISOARA-STEGARU, Viorel (nascut la Duda-Epureni in 1934). Pictor-scenograf. licentiat in 1960 al Academiei de Arte "N. Grigorescu" din Bucuresti. Expune in saloane nationale si internationale de pictura si grafica. Pictor-scenograf la Teatrul National din Craiova unde a realizat peste 100 de spectacole. A expus la Husi cu ocazia sarbatoririi a 500 de ani de la ctitorirea Bisericii Sf. Apostoli si Pavel de catre Stefan cel Mare.

 

20.POPESCU-NEVEANU, Paul (1921-1994) Psiholog si psihopedagog recunoscut pe plan international nascut la Husi. Cariera universitara la Bucuresti. Dintre operele sale importante putem aminti: Tipurile de activitate nervoasa superioara la om(1961), Psihologie generala(1964, 1974), Psihologia creatiei actoricesti(1969), Probleme ale invatarii(1969), Studii psihologice privind dezvoltarea psihica a copiilor(1970), Personalitatea si cunosterea ei(1970), Sensibilitatea - modalitatile de receptie senzoriala(1970), Introducere in psihologia militara(1970), Curs de psihologie generala(vol I si II 1976-1977), Dictionar de psihologie (1978)

 

21. RALEA, Mihai (1896-1964) Nascut la mosia familiei de la Husi. Sociolog, psiholog, filosof, estet, eseist si om politic. Membru al Academiei Romane, director al revistei Viata Romaneasca. A luat atitudine impotriva sovinismului si fascismului. Reprezentant al Romaniei la UNESCO. Ca remarcabil om de litere a anticipat ideea de opera deschisa (opera aperta) a lui Umberto Eco in Despre critica literara. A intemeiat o indrazneata "ontologie a obstacolului" pe care a si aplicat-o in cea mai importanta carte a sa - Explicarea omului. Opera savasta cuprinde si: Interpretari (1927), Pagini de memorialistica. Memorialul (1930), Atitudini (1931), Valori (1935), Nord-sud (1945), Explicarea omului(1944-1945), In extremul Occident (1955), Cele doua Frante (1956), Istoria psihologiei (1958, in colab.), Sociologia succesului (1962, in colab.), Introducere in psihologia sociala (1966, in colab).

22.SENDREA, Stefan. Diplomat roman nascut la Husi. Doctor in stiinte politice si economice la Bruxelles (1866). Cariera diplomatica la Paris. A protestat impotriva presei franceze si engleze care calomnia Romania spunand ca tara ar fi antisemita si organizeaza masacrul evreilor. A arata ca "...acestea sunt grosolane exagerari impotriva carora si israelitii din Romania au protestat".

 

23.TELEMAN, Gheorghe. (1838-1913) General de divizie al armatei romane nascut la Husi. A participat la atacul de la Smardan, primind pentru actele de bravura mai multe decoratii si ordine. A fost deputat, senator, prefect si sef al partidului conservator din judetul Falciu. A fost primar al orasului Husi si o strada ii poarta numele. In Husi exista doua statui ale eroului: una in parcul liceului, alta in cimitirul Eternitatea.

 

24.VANTU, Ioan G. Primar al Husului in 1936-1937. Presa vremii il aprecia in cel mai inalt grad si s-a spus despre el ca "a facut in doi ani cat altii in zece" (Octavian Gadei, directorul ziarului "Vocea Husului" din 7 oct. 1937). Intre realizarile sale amintim: constructia uzinei electrice, cladirea noului spital, in stil cubist cu subsol, parte si etaj (actualmente sectia de chirurgie si ginecologie), Podul Ralea, crama-pivnita de la Scoala de viticultura, largirea terasamentului si inaugurarea "trenului mare" Crasna-Husi. I.G. Vantu reprezenta Partidul Liberal

 

 

25.Zelea Codreanu, Corneliu. Corneliu Zelea Codreanu s-a născut la 13 Septembrie 1899 la Huşi, cu numele de Corneliu Żieliński Codreanu. Tatăl, Ion Żieliński Codreanu (Żieliński fiind nume de origine poloneză) şi-a schimbat numele īn Zelea Codreanu īn 1902. Mama sa, Eliza Zelea Codreanu (n. Brauner ), era de origine germană după bunicul patern. Codreanu a fost botezat in Biserica ortodoxă in același timp cu părinții săi. A fost liderul charismatic al extremei drepte nationalist crestine din Romania in perioada interbelica, al partidului " Garda de fier" sau al Legiunii "Arhanghelui Mihail" ( cunoscuti si sub numele de legionari sau 'Camasile Verzi".
administratie: consiliul local  primaria  presa locala: vremeanoua   bzv  husi pe surse  adevarul  obiectiv  monitorul