Citeodata, foarte rar, inchid ochii si ma las dus departe in timp pina cind ceata se ridica usor si vad imagini dintr-un album vechi, prafuit, pentru ca apoi din ce in ce mai clar, scene dintr-un film bizar sa ma proiecteze intr-un trecut pe care nu l-am ales si pe care cu putina inspiratie sper sa-l pot descrie asa cum a fost, atit tie, cititorule ce poti privi dincolo de o linie trasa drept, cit si celor pentru care este prea tirziu sau nu vor sa mai creada. Vad un cartier cu multi copii si doua blocuri identice, o casa ascunsa intre abusti, citeva strazi pietruite, multa mizerie, mult gri. Un oras mic, ascuns intre citeva dealuri. Nu de multe ori am avut impresia ca cei ce s-au asezat aici au facut-o in ideea de a se rupe de orice realitate si ca nimic in lume nu le-ar putea schimba stilul de viata. Nici noul val de reforme socialiste, cind s-a construit enorm si o parte din satenii cu multe nevoi au fost mutati in apartamente noi, nici cinematograful modern, nici asfaltul din centru sau hotelul cu restaurant si formatia de muzica "meridian", nu au putut dezamorsa ura viscerala dintre catolici si tigani, dintre cei ce stateau la case si cei ce stateau la bloc, dintre intelectuali si cei ce lucrau pentru partid, dintre cei repartizati aici si cei ce au fost nascuti aici, dintre oraseni si tarani, violenta fizica si verbala, betia si curvasareala, hotia mascata dupa proverbe precum " gaina maninca de acolo de unde scurma", birfa fara margini si peste orice putere de imaginatie. Un loc in care un tren cu trei vagoane venea si pleaca numai de doua ori pe zi, dimineata si seara. O asezare comparata de localnici cu Roma antica pe coline, iar de cei stramutati aici, cu o mlastina din care daca ai apucat sa intri, numai o forta miraculoasa te mai poate aduce la suprafata. Cei ce au plecat, au promis ca nu vor intoarce capul si s-au tinut de cuvint.... Collapse